Istorii ingropate in memoria localnicilor. Biserici si manastiri a caror identitate a fost inlocuita de moloz, blocuri, maidane si, eventual, ici-colo, cateva randuri scrise prin arhive dosite ori povesti ale celor ce isi mai aduc aminte.
Am aflat, deunăzi, povestea străzii „9 mai”, din Sibiu, una dintre cele mai vechi repere ale oraşului, plină de legende, aflată încă sub talpa memoriei unor lăcaşuri dispărute. Mi-a povestit-o un sibian sadea, mi-a spus chiar şi despre stânca ce străjuia, odinioară zona, hăt, spre gară şi care „a fost desfiinţată ca să fie cartierul modernizat”.
Şi aşa, luând-o pe urma izvoarelor, iată câtă istorie încape pe strada vecină, azi cu „oraşul de sus”:
Povestea Bisericii Minoriţilor de la Sibiu începe prin secolul al XIII-lea, când lăcaşul de cult a fost ridicat de călugări romano-catolici din ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Atestarea documentară datează, însă abia din 13 iulie 1300, când, Petru, episcopul Transilvaniei, autentifică testamentul Elisabetei, văduva greavului Herbord din Vinţul de Jos, care face donaţii în bani (mărci) unor mănăstiri din Alba-Iulia, Vinţ, Cârţa, Sighişoara şi Sibiu. În acest context, din Sibiu sunt pomenite mănăstirea dominicană, situată la intrarea în oraş dinspre Guşteriţa, şi cea a minoriţilor.
Mai trebuie spus că dată fiind aşezarea ei în zona Porţii Elisabeta, biserica era fortificată, putând avea şi funcţie de apărare. Aşa că nici nu e de mirare că edificiul a fost deteriorat în timpul atacurilor armatei turce din anul 1438. După plecarea călugărilor minoriţi din Sibiu, biserica şi-a pierdut rolul de lăcaş de cult; aşa se face că aici a funcţionat în secolul al XVIII-lea prima manufactură de mătase din Sibiu şi că mai apoi a fost transformată în locuinţă. În 1987, povestea Bisericii Minoriţilor a ajuns la final: a fost demolată.
O altă istorie, tot pre str 9 mai
Strada 9 Mai, cea mai veche strada a orasului, a purtat mult timp denumirea de strada Elisabeta. Intersectia strazii 9 Mai cu strada Ocnei, este considerat centrul Orasului de jos. Locul se numeşte Piaţa Dragoner. Până în 1976 era amplasat în mijloc, sub formă de insulă, clădirea care adăpostea sediul dragonilor austrieci. Pe strada Azilului se ajunge la Biserica Azilului şi la Azilul de bătrâni, menţionat prima dată documentar în 1292, când biserica ordinului cruciaţilor Sf. Spirit organiza aici pentru bolnavi şi saraci primul spital din Sibiu.
De asemenea, ar mai fi de spus că, atât pe strada 9 mai, cât şi pe strada vecină acesteia, Strada Nouă, de o parte şi de alta, se păstrează case datând din sec.
XIII- XIV, bine conservate, întreţinute de actuali proprietari (în unele cazuri chiar urmaşi ai vechilor familii).
Aşa cum aflăm de pe www.archaeoheritage.ro, prima mănăstire semnalată documentar este cea premonstratensă (1234), urmată de cea a ordinului dominican (predicator) atestată documentar prima dată în 1282 sub denumirea de „La Sf. Cruce”.
Această din urmă mănăstire era situată cel mai probabil în capătul estic al actualei străzi 9 Mai, în afara porţii Guşteriţei (pe locul unde se află capela Sf. Cruce).
Mănăstirea a căzut pradă atacurilor invadatorilor şi a rămas părăsită. Mai târziu va fi transformată în leprozerie, iar dominicanii îşi construiesc cu începere din 1475 mănăstirea şi biserica pe actuala str. G-ral Magheru (Biserica Ursulinelor).
Astăzi, strada 9 mai e vie, cu casele ei seculare, ca bunici rânduite, parcă la şezătoare, cu magazine micuţe, patiserii şi amintiri…
