Strada Centumvirilor. Popas într-o arhitectura armonica, supranumita… “Spinarea Cainelui”

Zidul de aparare de pe strada Centumvirilor, situat între strazile Odobescu si Tribunei din localitatea Sibiu, conferind întregului areal o atmosfera medievala, nealterata este, cu siguranta, un inevitabil punct de atractie pentru turistii care vin la Sibiu. Fortificatia a fost ridicata între anii 1357 – 1366 si transformata în secolul al XVIII-lea.

Strada Centumvirilor (cine erau Centumvirii? CENTUMVÍR, centumviri, s.m. Membru al unui colegiu de judecători format dintr-o sută de magistrați care judecau afacerile civile în vechea Romă. ** Magistrat dintr-un municipiu sau dintr-o colonie romană. – Din lat., fr. centumvir) sau "Spinarea Câinelui", după cum o cunosc bătrânii oraşului, s-a consacrat, de mai bine de jumătate de mileniu( !) drept un loc pitoresc al cetăţii Sibiului, ce oferă, secular, o privelişte impresionantă deasupra acoperişurilor caselor din Oraşul de Jos.
Strada se distinge prin  profilul convex, iar străzile Konrad Haas şi Odobescu, de la baza zidului, au un profil concav, cele două trasee unindu-se la capete, astfel încât elevaţia zidului are o forma lenticulară.
Zidul are o lungime de 200 m şi o înălţime de 10 m în partea mediană, unde sunt amenajate scările Poschen ce fac legătura între cele două cartiere ale oraşului vechi.

Ca o cetateîn miniatură peste care timpul trece fără să rănească sau să obosească.

#Ei bine, cu toate că, aşa cum arătam, locul este mult mai vechi, prima atestare a Străzii Centumvirilor indică anul 1484, după Emil Sigerus, după cum aflăm din documente, dar este de presupus că strada este mult mai veche, probabil că a fost amenajată odată cu construirea cele de a treia incinte a fortificaţiilor sibiene, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, deci cel puţin cu un secol mai repede. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, când se construise şi cea de a patra incintă de fortificare a cetăţii şi rolul celei de a treia devenise secundar din punct de vedere militar, a fost permis ca spaţiul dintre fortificaţii şi parcele să devină uliţă în sistemul foarte ordnat de străzi a cetăţii. Vechimea sa este arătată şi de primul nume al străzii provenit probabil dintr-o veche poreclire a acestui spaţiu, venit din forma încovoiată a terenului pe care s-a desenat viitoarea stradă. Primul nume a fost „Hundsrucken" („Spinarea Câinelui"). Această denumire a rămas oficială, alternând cu denumirea „Johannesrucken" (Spinarea lui Johannes) până în 1934, când municipalitatea îl va schimba în Centumvirilor, nume ce îl păstrează până astăzi. Pe lângă rolul comunicator al străzii, aici pe parcelele vecine se vor construi o serie de clădiri ale negustorilor externi cetăţii, loc în care aceştia îşi descărcau mărfurile şi care astfel devenea un depozit al acelor negustori. Majoritatea acestor edificii, aveau scopul de a deveni locul de adunare şi depozitare a mărfurilor venite din alte oraşe spre comercializare. Cele mai renumite astfel de case, denumite „curţi" au fost „Curtea Bistriţeană" şi „Curtea Sighişoreană". O notă din Cronica oraşului Sibiu, a lui Emil Sigerus, aminteşte că edificiul bistriţenilor fusese construit în 1769 pe strada Centumvirilor. Majoritatea „curţilor"au fost demolate, de aceea este greu a ne putea da seama unde cu exactitate erau ele construite. Astăzi pe strada Centumvirilor, multe dintre clădirile existente sunt fie construite în secolul al XIX-lea, fie suportă serioase modificări, nu numai la nivelul faţadelor, dar şi din punct de vedere structural, astfel că este greu a ne da seama unde ar fi putut fi construite, asta în lipsa unor cercetări arheologice riguroase.

Nu ar fi de lăsat deoparte nici vocile caresusţin că, în vechime, aici dăinuiau câteva turnuri, ale căror urme,însă, s-au estompat.

Casa de la Numărul 2(sec. XVI-XVII; sf. sec. XVIII; sf. sec. XIX -etajul 1)

Clădire cu două corpuri, din care cel principal, format din demisol, parter şi două etaje. Faţada este structurată pe trei travei, subliniate prin contraforţi pe toate trei nivelele, cu trei axe în traveea mediană şi două în cele laterale. Portalul gangului, în arc de cerc, este situat în traveea stângă. La partea superioară se află o friză cu arcaturi ogivale de factură neogotică, perioadă în care s-a realizat ultimul nivel. Acoperişul în două ape, cu coamă paralelă cu strada, prezintă trei lucarne ochi. La demisol se află o încăpere amplă boltită în cruce şi alte spaţii boltite semicilindric.

Istoric:

În a doua jumătate a sec. XIX clădirea era folosită de armată de Regimentul vânătoresc până în 1892 când se mută în noua clădire de pe Calea Dumbrăvii.

După 1892 clădirea este supraetajată cu un etaj şi din 1896 găzduieşte numeroase şcoli de meserii (şcoala de pantofari, de pielari, de ucenici vânzători, etc), dar şi Atelierul şcoală al Bürger und Gewerbevereins.

În februarie 1925 s-a înfiinţat Şcoala de Arte şi Meserii. Şcoala avea trei secţii: pantoferie, croitorie şi curelărie fină.

Urmează Gimnaziul Industrial de băieţi transformat în perioada celui ce-al doilea război mondial în Şcoala Tehnică Industrială

Casa de la numărul3 :

Construcţia păstrează, aşa cum indică arhitecţii, urme datând din sec. XVI-XVII; a doua jumătate a sec. XVIII.
Casa formată din demisol, parter şi etaj închide cu o latură frontul la stradă şi are faţada organizată pe două travei. Acoperişul în două ape, cu coamă paralelă cu strada.După 1860, pentru o scurtă perioadă, în această clădire făcea repetiţie orchestra Musikvereinului, condusă de Hermann Bömicke.

Casa de la numărul 7 (sec. XVI-XVII; a doua jumătate a sec. XVIII)

Clădire cu trei corpuri dispuse pe trei laturi, la intersecţia cu str. Poştei. Portalul gangului în arc mâner de paner din traveea retrasă prezintă motivul solar la partea superioară a foilor de lemn. Faţada spre str. Centumvirilor este organizată pe 6 axe iar cea dinspre str. Poştei pe 7 axe. Acoperişul cu formă complexă are lucarne înalte şi de tip “ochi”, iar corpul din spate prezintă coşuri baroc.

O placă cu text în română şi maghiară indică: “În această clădire a copilărit Borsos Miklos sculptor, grafician, profesor universitar, laureat al premiilor Munkaksy, Kossuth şi Premio Carrara, maestru emerit al artei”.

Placa a fost dezvelită în 2007 de Asociaţia sibiană HID şi de Administraţia locală a sectorului I Budapesta.

Sibienii spun că strada lor, cu un nume unic în România, e aproape la fel de celebră ca zona Pasajului Scărilor sau ca Strada Cetăţii, convinşi că aduce, la rândul său, suficiente argumente în susţinerea artei şi dibăciei constructorilor de acum jumătate de mileniu.