Strada Noua si… povestile sale vechi

Daca zilele trecute va invitam sa cunoasteti istoria unor strazi stravechi ale Sibiului, precum 9 Mai (fosta Elisabeta) sau Centumvirilor, astazi vom poposi pe Strada Noua.

Liniştită, unduită printre case vechi- majoritatea cu un cat, rânduite de-a lungul pavajului ce aminteşte încă de vremurile de odinioară, strada Nouă a fost, într-adevăr „Nouă”la vremea sa, fiind a doua stradă din „Oraşul de Jos”.  De-a lungul ei curgea un canal artificial care asigura salubritatea oraşului. Tăceri şi poveşti, case mai vechi cu mult decât actualii proprietari, ziduri care înfruntă veacurile, porţi generoase, după moda locului şi felinare… dincolo de toate acestea, câteva poveşti, vechi cât strada, păstrate în vorba molcomă a locatarilor, gata de a fi împărtăşite cui vrea să le afle.
Pe strada Nouă se găseşte cel mai omogen grup de case vechi de tip rural, de la nr. 31 la 45 şi 47, 49, 50, 52 şi 54, dar şi oameni gospodari şi buni povestitori.
”În 1780 se menţionează existenţa unei brutării donate şcolii evanghelice.
La mijlocul sec. XIX s-a făcut străpungerea din str. Nouă spre str. N. Teclu în dreptul unei mori vechi, aşa numită Moară a Ocnei (Burgermühle).
Pe acest loc se va ridica prima fabrică de spirt acţionată cu aburi”…Sunt, acestea numai câteva date schiţate de autorităţi pentru informaţiile destinate turiştilor şi curioşilor…

Şi, totuşi, mult mai multe am aflat şi vă povestim:

Str. Nouă nr. 55- o clădire datată „1775”

„Clădire de tip rural, două axe, ferestre cu obloane pline, cornişă profilată protejată de ţigle, pinion trapezoidal cu două lucarne mici; acoperiş teşit, două ape, coamă  perpendiculară pe stradă.

Elemente speciale:

Pinion pe faţadă cu inscripţia 1775 şi iniţialele TE şi LM”.

Într-un mic atelier, ne întâmpină domnul Alin Barabaş, bucuros să spună tot ce ştie despre casa seculară în care locuieşte: „Eu casa am primit-o de la un bătrân- un vechi gospodar originar din Gura Râului, care s-a dus la Domnul prin anii 90 dar avea dumnealui atunci vreo 90 de ani. Din ce mi-a povestit, casa a fost pe timpuri a unor saşi, dar mai mult nu ştiu. Pot să vă spun că ce m-a impresionat în mod deosebit la căsuţa asta este rezistenţa şi căldura pe care o păstrează… are ziduri groase, vechi făcute din… resturi din zidul cetăţii care venea, pe vremuri până aici, în dreptul străzii din spate. Sunt cărămizi faine, făcute de meşterii cei de pe timpuri: astea n-au moarte! Stai aşa şi te gândeşti şi parcă, dacă pui ureche pe zid, ai zice că auzi tropotul cailor şi paşii cavalerilor de altădată. Eu o casă bună şi mulţumesc Domnului că am privilegiul să-mi fie adăpost.

Altceva care ţine tot de istorie- în pod am găsit un redresor de pe vremea nemţilor. Ei, un prieten care stă pe 9 Mai a găsit în pod o grămadă de săbii şi le-a dus la muzeu, că doar n-o sta el să se uite la ele cât trăieşte”.

De la interlocutorul nostru am aflat şi că mai toţi vecinii săi ţin înadins la casele lor asemenea unor bunici, le grijesc şi le ţin şi uite-aşa se face că strada pare, în ansamblu, un mic muzeu.

Veteranul de la nr 50

Iosif Tatu e proprietarul imobilului de la nr 50. Un bătrân cât o carte de poveşti, de la care am aflat că domnia sa se numără printre cei care au acte de proprietate pentru case în limba germană sau maghiară, fără însă a fi inscripţionat şi anul construirii. „Casa cred că e de pe la 1800, dar pot să vă asigur că zidurile au grosime de 60 cm. Cetate, nu glumă. Şi camerele sunt mari, una are 36 mp, alta de 28 mp… iniţial imobilul avea 11 camere iar pe timpuri, acolo a fost chiar şi un restaurant. Ei, era în moda vremii… că mai era unul ceva mai încolo, ca şi pe 9 mai unde erau şi câteva bordeluri… ( că acolo ieşeau duminica servitoarele şi soldaţii la promenadă, că aveau liber)”.

De la veteranul străzii, (domnul Tatu e cel mai bătrân locatar de azi de pe strada Nouă) am aflat şi că al nr 46 era pe timpuri un abator de gâşte, dar şi un izvor cu apă ca lacrima, iar în copilăria domniei sale, se bucura la vederea trăsurilor cu cai nemţeşti, dar şi în zilele când „venea sasul ăla cu turtă dulce de mâncam ca hămesiţii”.

Str. Nouă nr. 1

4/4 sec. XVIII – 3/4 XIX; 1994.
Imobil format din parter şi etaj situat pe colţ cu str. Ocnei. Spre str. Nouă, patru axe, ferestre la parter protejate prin obloane cu şipci reglabile. La etaj, ferestrele sunt surmontate cu cornişe drepte. Acoperiş în patru ape, lucarne tip ochi.
La parter a funcţionat o băcănie începând cu primul deceniu al sec. XX.

Str. Nouă nr. 5

4/4 sec. XVIII – 1/4 XIX;
Clădire formată din parter şi etaj cu  faţada structurată pe cinci axe: la parter, gang în arc mâner de coş, trei ferestre protejate de obloane din şipci reglabile.
Acoperiş în două ape, coamă paralelă cu faţada, lucarnă tip ochi.
La începutul secolului XX aici funcţiona Fabrica de brânzeturi Wilhelm Wazek ( se mută la nr 2.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: