Splendoare-n iarnă. În alb şi negru- sobru, cu ciucurii rotaţi, în predominanţa roşului şi a altor culori vii, cu toiege sculptate cum numai bunii Mărginimii ştiu a meșteri cu tâlc…

Folcloriştii susţin că individualităţile se înscriu în cadrul unui ansamblu unitar, caracterizat prin prezenţa principalelor piese de îmbrăcăminte (velitoare, cârpă, ciurelul, ie, cătrinţă, păstură, brâu, pieptar – la femei; căciulă din lână de oaie, clop, cămaşa, cioareci, chimir, pieptar – la bărbaţi) în toată Mărginimea (Tilişca, Alămor, Jina, Gura Rîului, Poplaca, Sibiel, Sălişte, Răşinari, Cristian, Orlat, Poiana Sibiului, Săcel, dar și de pe la Vaideeni sua Galeșul de Argeș etc).
De altfel, în ansamblul general al costumului popular românesc, Mărginimea Sibiului ocupă un loc aparte datorită notei sale de eleganţă, sobrietate şi simplitate, motiv pentru care la începutul al secolului al XX–lea, intelectualitatea românească din Ardeal l-a adoptat chiar drept emblemă naţională.
…Şi tot aşa a fost a patra zi de Crăciun la Sălişte. Un spectacol de lumină, radiind tocmai din costumele autentice, nemuritoare- TEZAUR țesut cu fir de suflet românesc.
Un altfel de… colind, de binecuvântare, mult mai profund ca paşii jocului, ori ca versul datinii. Un CEVA care te îmbogăţeşte, te luminează de la sine. Un CEVA care-ți umple inima…

foto: Tica Dogariu

