Recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, integrare socială şi profesională, asistenţă, dezvoltare, asistenţă… cuvinte, definiţii ale unor instituţii. De mulţi neştiute, pentru mulţi, însă- FAMILII. Pentru beneficiari (fie că sunt copii, fie că sunt adulţi), dar chiar şi pentru angajaţi. Chemaţi mereu, ani în şir, cu apelativul „mama” de cei care-şi duc acolo suferinţa, anii, lipsa sau ignoranţa familiei naturale.
Asta vezi, asta simţi, vizitând şi luând contact cu centrele de specialitate de la Tălmaciu, Cisnădie, Turnu Roşu, Raul Vadului.
Iată, însă, pe scurt, ce sunt, ce fac, ce vor aceste instituţii. Aşa cum transpare din prezentările de astăzi făcute cu prilejul unei conferinţe de presă, găzduită de Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Tălmaciu I.
Orice copil are dreptul…
De la şeful Centrului de Plasament pentru copii cu Dizbilităţi Turnu Roşu, Cristan Nicolae, am aflat că în prezent, aici este „casa” unui număr de 45 de copii (capacitatea fiind de 55 de locuri), dintre care 6 băieţi. „Deşi prin definiţie, centrul este destinat fetelor, cei 6 băieţi locuiesc la noi, pentru a nu despărţi fraţii la o vârstă fragedă, pentru a nu provoca traume în plus unor copii cu mari probleme de sănătate dar şi sociale”, explică directorul, amintind că aici este, de fapt, casa, familia atâtor copii. şi, în ciuda atâtor probleme, copiii urmează cu conştiinciozitate cursurile Centrului Şcolar de Educaţie incluzivă, merg cu inima deschisă la biserică şi la activităţile extraşcolare, care parcă ţin loc de… mamă şi tată, ca şi angajaţii centrului.
Suferinzii de la Râul Vadului
Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial. Oferă servicii de găzduire, asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, terapie ocupaţională, consiliere psihologică, asistenţă paleativă. Pentru 138 de beneficiari (capacitatea fiind de 141 de locuri), dintre care 77 de femei. Sunt adulţi, sunt bolnavi şi au nevoie de omenie, de medicaţie, de înţelegere. Au parte de toate acestea prin grija celor 84 de angajaţi.
Aşa cum mărturiseşte directorul instituţiei, Florin Miheţ, poatea nul 2014 va aduce beneficiarilor un plus de confort prin realizarea unei staţii de peurare, dar şi prin… sprijinul unor ONG-uri şi fundaţii din Germania, dispuse ăs sprijine intenţia conducerii centrului de a asigura de acum încolo încălzirea cu o centrală pe lemne, deoarece în zonă nu sunt gaze, iar alimentarea cu motorină presupune costuri foarte mari.
La Cisnădie…
Scopul Centrului de Recuperare şi Reabilitare de la Cisnădie este acela de a creşte şansele reintegrării persoanelor cu dizabilităţi în familie şi societate. Teoretic… şi nu pentru că nu s
unt conjugate eforturile angajaţilor, şi chiar ai comunităţii locale, ci pentru că… pentru cei mai mulţi de aici… familia aproape nu există. Centru are în custodie acum 49 de beneficiari, cu unul mai puţin decât numarul de locuri şi 29 de angajaţi (faţă de un necesar de 38). Dar, mai sunt şi… voluntarii… un psiholog şi un asistent social.
Sunt bolnavi cu vârste între 21 şi 84 de ani, oameni acre, de cele mai multe ori rămân aici „pe viaţă”. „Ziua Porţilor Deschise”, zilele onomastice, Crăciunul şi Anul Nou, vizitele ONG-urilor sau fundaţiilor care sprijină activitatea centrului sunt adevărate sărbători pentru beneficiari.
Hotelul de la Tălmaciu II
Aşa arată Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Tălmaciu II. 50 de beneficiari (dintre care 34 de femei), 6 apartamente şi o garsonieră, oameni suferinzi, personal dedicat, sală de energoterapie, suferinzi implicaţi în viaţa bisericii, a vieţii comunităţii… se fac şi urmează şi alte noi investiţii (anul acesta acestui capitol fiindu-i alocată suma de 430.000 lei), şi… numai 7 beneficiari care mai ţin „oarecum” legătura cu familia. Şi o campioană. Adriana Crăciun. La numai 42 de ani, femeia, deşi nu are picioare, datorită unui destin năprasnic, (la care se adaugă şi ale boli) se poate lăuda cu o medalie de aur şi două medalii de bronz la aruncarea greutăţii, la baschet, obţinute la competiţii organizate de fundaţia Motivation. Lucrează macarme, are o inimă mare şi se gândeşte la fiica sa care până nu demult a fost internată al Turnu Roşu, şi vine uneori în vizită.
Tălmaciu I
Un alt centru de recuperare şi reabilitare. Tineri şi adulţi bolnavi, într-o mare familie. Cântă, se bucură, îşi aplaudă, din instinct, oaspeţii, confecţionează măşti şi ornamente, dau mâna şi te întreabă ce faci. Să îi vezi că există, că respiră, că visează şi că şi ei au viaţă, sărbători, bucurii. Chiar dacă diagnosticele îi condamnă. Şi sunt… bogaţi. Nu au bani, dar au… „mame”. Nu una, ci mai multe- în persoana angajaţilor care îi îngrijesc cu răbdare şi dragoste. Şi îi numesc, în ciuda vârstei, „copii”. Iar de anul acesta le va fi şi mai bine. Pentru că instituţia a început colaborarea cu un medic psihiatru. Extrem de necesar pentru situaţia dată.
Demn de precizat, 5 beneficiari ai centrului au fost integraţi şi lucrează câteva ore pe zi la o societate pe teritoriul localităţii.
„Sunt ai noştri”
Impresionant în cadrul conferinţei a fost cuvântul viceprimarului din Tălmaciu, Radu Moroianu. „Sunt benefice astfel de conferinţe comune. E un schimb de idei, de experienţe. E bine pentru toată lumea. Centrele acestea, cei care locuiesc în ele au nevoie de noi toţi. Sunt ai noştri! Eu am lucrat în domeniu şi ştiu, aceşti copii sau adulţi nu se vor integra. Societatea nu e pregătită să-i primească. Rămân în centrele noastre. Trebuie să îi ajutăm, să îi respectăm, să îi auzim, să îi înţelegem. Să îi integrăm măcar în comunităţile locale, al biserică, al sărbători, la diferite evenimente Ei sunt ai noştri şi rămân pe veci aici, în centre”.
Dar familia, familia… unde e???
Trist dar adevărat! Dincolo de „dările de seamă” cu bugete şi cifre întortocheate, cu obiective realizate cu chibzuinţă şi dăruire, am descoperit un adevăr cumplit. Directorul, asistenta, psihologul, preotul sau bucătăreasa sunt, pentru cei mai mulţi internaţi în aceste centre, FAMILIA. Uneori, chiar, angajaţii îi iau acasă la ei, de sărbători, pentru a juca rolul părinţilor sau rudelor care ori lipsesc ori nu vor să mai ştie de ei. La Turnu Roşu, de exemplu, angajaţii mimează telefoane din partea familiei pentru copiii ai căror părinţi „dispar” din peisaj. Ca să evite crizele şi să aline dorul firesc al micuţilor faţă de amintiri care nu se mai întorc niciodată. Trist dar adevărat. Instituţiile devin familii. Preoţii devin taţi, la propriu… sărbătorile în centrul satului, la Bradul de Crăciun sau cu ocazia diverselor tradiţii locale devin locul geometric al sărbătorilor care îi luminează pe aceşti copii sau adulţi… nevinovaţi pentru soarta lor…