Ședinţa de Guvern de miercuri, 14 septembrie, marchează o dată de referință pentru soarta Munților Făgărași! Și asta pentru că a fost dată UNDĂ VERDE pentru demersurile destinate declarării Munților Făgăraș ca Parc Național. Concret, actul normativ prevede structurarea etapelor necesare constituirii acestui nou parc național. Acestea se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020. Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – România responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare, după cum anunță vocea.biz.
IMPORTANT: Ministerul Mediului va iniția curând o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc.
Foto: Ciocoiu Neluțu

