540 metri lungime, 26 metri lăţime, instalaţie de înzăpezit artificial şi instalaţii de transport pe cablu. Altfel spus, sus… pe muntele din Jina, ia fiinţă o pârtie nou-nouţă, aşa cum îi stă bine celei mai înalte comune din România, emblematică pentru zona pastorală a Mărginimii.
Şi pentru că, iată, domeniul schiabil nu mai e doar un vis, pârtia va fi inaugurată duminică, 15 decembrie: un dar nu doar pentru copiii şi tinerii din comună, ci şi pentru turişti.
Pârtia va fi prevăzută cu teleschi cu o capacitate de 1200 de persoane şi tunuri de zăpadă.
Demn de precizat, valoarea totală a proiectului s-a cifrat la 10.296.488,66 lei, fondurile nerambursabile fiind de 5.104.826,29 lei