Atâta vreme cât mai avem așa ceva, mai deschidem ferestre sufletelor noastre…
Atâta vreme cât mai sunt case cu ferrești-povești, cu strajă de lemn și broderii din vremea în care mâinile dibace ale Mumii mari făceau descântec de meșteșug și lumină, cu firul de argint al vechilor îndeletniciri, mai avem sat, mai știm de neam și mai avem unde să ne găsim adăpost…
Priviți fereastra asta undeva, în țara unde numa de drag se deschid cerurile… și veți înțelege de ce pâmântul ăsta și oamenii lui au binecuvâmntare de Sus…
Priviți fereastra asta și veți înțelege sensul cuvântul zestre, veți înțelege de ce zorle zâmbesc. De ce soarele stă să ne dea din lumina lui…
