duminică, 9 februarie 2025
0.2 C
Sibiu

Taximetristii si instructorii auto, sanctionati in Sibiu si Medias!

Sute de taximetristi si instructori auto au fost sanctionati de politisti ieri, in Sibiu si Medias. Potrivit politistilor, atat taximetristii, cat si instructorii auto au incalcat regulile de circulatie.

„Principalele obiective ale acestor acţiuni au vizat prevenirea victimizării participanţilor la trafic prin accidente produse pe fondul defecţiunilor tehnice în cazul autovehiculelor care circulă în regim TAXI şi cele destinate instruirii practice în vederea obţinerii permisului de conducere. De asemenea, s-au efectuat verificări asupra legalităţii transportului efectuat în regim de taxi şi asupra legalităţii derulării procesului de instruire practică în vederea obţinerii permisului de conducere”, politrivit oficialilor IPJ Sibiu.

Astfel, pe raza municipiilor Sibiu şi Mediaş, au fost verificate în trafic 103 autovehicule care efectuau transport de persoane în regim de taxi şi au fost aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto care au încălcat atât normele rutiere, cât şi cele privind legalitatea transportului iar unii au rams fara certificate de inmatriculare sau permise.

„A fost reţinut un permis de conducere în vederea suspendării – nerespectarea semnalului poliţiştilor – şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare”, adauga oficialii IPJ Sibiu.

Nici instructorii auto nu au scapat de sanctiuni.

„În ceea ce priveşte instruirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere, au fost controlate 27 de autovehiculele destinate acestei activităţi şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale care au vizat, în general, nerespectarea regulilor de circulaţie. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare în cazul unui autoturism care prezenta un ITP expirat”, se arat intr-un comunicat de presa.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Diferența dintre rubber base și alte tipuri de baze

Dacă ești pasionată de manichiură sau lucrezi în domeniu,...

FAIN! „Pescărușul”, pe scena TNRS, pe 20 februarie!

Cu o fină înțelegere a subtilităților textului cehovian, Dumitru...

Încă o inițiativă de nota 10 la Biblioteca ASTRA! Aflați acum toate detaliile

În perioada 10-21 februarie 2025, Biblioteca ASTRA Sibiu găzduiește...

Numărul infracțiunilor de înșelăciune a crescut în 2024, în județul Sibiu, cu 16,22%

Analiza indicatorilor privind numărul de infracţiuni sesizate în cursul...

Așa ceva… Peste 850 de apeluri FALSE la 112 la nivelul județului Sibiu, în 2024

În anul 2024, polițiștii au intervenit la  peste 17.900...

Alte articole

Artă Teatrală Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” urcă pe scenă pe 9 februarie

„Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” ne...

Minunată veste vine de la Biblioteca Județeană ASTRA

Se apropie Ziua Națională a Lecturii, iar biblioteca publică...

Peste 5 miliarde de euro- BUGETUL Ministerului Agriculturii pentru acest an

 „Investiții în irigații, în zootehnie, în dezvoltarea fermelor și...

Chestionar: Cum vă deplasați în Sibiu? Ce transmit autoritățile?

„Primăria Sibiu pregătește un nou proiect pentru achiziția a...

Femeie rănită într-un accident produs într-o intersecție din Sibiu

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin în jurul orelor14.30, la...

Din aceeași categorie

Categorii populare