Tragedia lui Hamlet rămâne unul din marile semne de întrebare puse omenirii. În ce constă, de fapt, tragedia lui Hamlet? În neputinţa lui de a atinge tragicul? În încercarea de a sparge limitele unei lumi în care se simte închis? În încercarea de a sparge limitele unei fiinţări în care se simte prizonier? În neputinţa de a se afla pe sine, ca esenţă, simţindu-se stingher într-o lume şi într-un corp care nu-i aparţin? În faptul că i s-a dat ca misiune să aşeze lumea la loc „în ţâţâni”? În neputinţa de a alege între a fi şi a nu fi? În nevoia de a pune laolaltă apolinicul şi dionisiacul din fiinţa lui, astfel încât să atingă Fiinţa?
Mulţi au încercat să descifreze semnele lumii în această piesă şi textul s-a lăsat citit în diverse chipuri, fiind cel mai ciudat palimpsest al veacurilor. Sisteme filosofice, realităţi sociale sau culturale ale diverselor epoci s-au găsit perfect reflectate în ea ca-ntr-o oglindă care arată mereu alte chipuri, ea rămânând neschimbată şi conţinându-le în acelaşi timp pe toate.(yorick.ro)
„Hamlet” e joc al aparenţelor în căutarea esenţei, un permanent joc al măştilor, în care personajele poartă mereu alte măşti, doar Hamlet rămânând unul singur, depozitar al unui adevăr pe care nici el nu-l cunoaşte, mască a lui însuşi. „Egist a ucis ca să devină Egist, Macbeth a ucis ca să devină Macbeth, Raskolnikov va ucide ca să devină Raskolnikov, Hamlet s-a născut Hamlet şi va rămâne Hamlet, dar pentru asta se zbate până piere între a fi şi a nu fi.” (I. Mălăncioiu)
Tragedia lui Hamlet provine, înainte de toate, din faptul că intră într-un joc în care i se propune cucerirea absolutului, iar în final află că totul a fost o farsă, că el a fost chemat doar pentru a aşeza lumea la loc. Jocul e provocarea cunoaşterii, care apare odată cu duhul. Cuplul duh-absolut reprezintă provocarea.
Ei bine, celebrul personaj, cu tot cu poveste lui, poposește anul acesta la Festivalul internațional de Teatru de la Sibiu. Într-o viziune ce poartă amprenta lui Victor Ioan Frunză și în interpretarea actorilor Teatrului Metropolis.
„Hamlet”, în viziunea domnului Victor Ioan Frunză, este, de fapt, un „Kammerspiel”, o dramă de familie. Spectacolul sondează în profunzime ceea ce i se refuză în orizontalitate. Personajele răsuflă, transpiră, speră și suferă lângă spectator, dureros de aproape. În acest „Hamlet”, publicul nu „privește viața desfășurându-se prin gaura cheii”. E în miezul evenimentelor. Martorul cel mai de aproape. Confidentul personajelor. În final, judecătorul crimelor. Departe de livrescul caracteristic altor montări, textul „are vână”. Personajele trăiesc acut, parcă în criză de timp această tragedie a memoriei. Ritmat perfect de muzica live, spectacolul respiră o viață „mai mare ca viața”, reușind să compună tragedia din gesturi mărunte, din fapte cotidiene, din refuzul artificiului. Perfecta verosimilitate a întâmplărilor, senzația de puternică empatie a spectatorului nu numai cu protagonistul, ci cu toate personajele purtate de „timpul ieșit din matcă” spre tragicul deznodământ, sunt piloni ai reușitei spectacolului. „Hamlet” face mai mult decât să emoționeze. Cutremură. Trezește.
Regia: Victor Ioan Frunză
De: William Shakespeare
Soliști: Monica Odagiu, Andrei Stănculescu
Instrumentiști: Claudia Tudor, Cezara Comșa, Raul Stănulescu, Gugu Bogdan, Ghiță-Urziceanu Constantin, Mihai Dima, Ciprian Partenie, Marius Hoghi, Alexandru Sturzu
În distribuţie: Andrei Huțuleac, George Costin, Alexandru Pavel, Andreea Grămoșteanu/Mirela Zeța, Alin Florea, Codrin Boldea, Nicoleta Hâncu, Andrei Redinciuc, Carol Ionescu, Voicu Aaniței, Sorin Miron, Corina Moise, Ciprian Chiricheș, Vlad Lință, Cristina Danu, Ștefan Iancu, Anton Miron Presan, Alexandru Grădinaru, Adrian Nicolae, Nicolae Parpală, Sorin Flutur, Tudor Andronic, Paul Radu, Florin Aioane
Spectacolul se va juca pe 13 iunie, de la orele 18.00, la Teatrul Național „Radu Stanca”.
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză.
Spectacol nerecomandat celor sub 14 ani.
Foto: © Adriana Grand
