„Absolventul” este cel mai nou spectacol realizat de Teatrul National Radu Stanca impreuna cu Theodor Cristian Popescu si care se joaca, deocamdata, in regimd e repetitii cu public. Pentru a treia oara la Sibiu, regizorul roman aduce in prim plan o problema actuala: rechestionarea relatiilor femei-barbati.
Reporter: Este al treilea spectacol pe care il pregatiti la TNRS. Primul a fost dupa Tennessee Williams, „AUTO DA FE”, al doilea, o punere in scena a unei povesti comuniste, „Opinia Publica”, acum veniti cu un spectacol facut dupa un film si o carte. Cum ati ajuns la „Absolventul”?
Theodor Cristian Popescu: Intai sa precizam ca piesa nu este o adaptare a filmului, ci o adaptare a romanului care sta la baza filmului. Adica e o actiune artistica absolut independenta, si filmul, si piesa, iar piesa este mult mai tarzie, dupa anii 2000, in timp ce filmul este din anii '60. Am ajuns la acest spectacol de oarece mi se pare ca traim dim nou o rechestionare a relatiilor femei-barbati, e o tema sub care stau mai multe proiecte pe care le am in anii astia. Cred ca din viitoarele cinci spectacole, patru sunt pe tema asta, din diferite dramaturgii, scandinave, enghezesti, etc. Ca si in anii '60 asistam la o repozitionare a raportului femei-barbati si incep sa imi pun intrebari. De cate ori propun un spectacol, spectacolul contine pentru mine o intrebare in el pe care mi-o pun mie si, prin montarea spectacolului, o pun tuturor, „ne mai intelegem unii cu altii?” si daca nu, „ce se intampla cu noi, barbati si femei”.
Reporter: Intotdeauna intre film si carte exista o mica diferenta. Intre specatcolul de la Sibiu, film si carte cum este?
Theodor Cristian Popescu: O mare diferenta, sper sa observati. Filmul nu este un film de actiune, spectacolul este tratat ca un film de actiune. Daca ar scrie undeva la inceput genul filmului, ar scrie „actiune, ceea ce in teatru nu este foarte desfacut, nu este foarte decupat, taios si mers in actiune. In teatru, in general, ne oprim, ne luam ragazuri, filozofam un pic despre lucruri, lucram cu lentoarea. Acest spectacol incearca sa lucreze cu viteza in relatiile interumane, pe principul dupa care societatea pe care o descrie spectacolul este o societate care isi ascunde problemele in viteza traitului la suprafata. Traim repede si la suprafata si atunci evitam sa ne punem intrebarile despre ce naiba se intampla cu noi. Eh, din cand in cand astea ies la suprafata si ne iau de gat „de ce traim asa?” si, cumva, lumea incearca sa le impinga in jos, sa le astupe si sa treaca mai repede, in viteza. Cumva, asta este ceea ce se intampla pe scena.
Reporter: Presupun ca o parte a actorilor, daca nu chiar toti, stiau filmul. Cat de greu v-a fost sa lucrari cu ei pe piesa de teatru?
Theodor Cristian Popescu: Din observatiile mele, nu e atat de cunoscut filmul in cultura romana. E un film cald in cultura anglo-saxona, dar nu e un film cult in memoria cinefililor romani. Noi am fost mai atenti la un alt gen de cinema, american, si la cinema-ul italian al anilor '60, si francez. Nu a fost un asa efort de a le sterge imaginile bine intiparite din tinerete, de cand au vazut filmul asta. Nu e atat de prezent in ei. Sunt curios daca in unii din spectatori e atat de prezent filmul incat sa aiba dificultati de adaptare la propunerea spectacolului.
Reporter: In „Opinia Publica” imbinati, la un moment dat, filmul cu teatrul. In „Absolventul” folositi teatru+film?
Theodor Cristian Popescu: Folosim doua aluzii foarte vagi, dar nu la un anumit tip de film, ci la o anume intentie de receptare.Specatcolul incepe si se termina cu o proiectie, e ca o coperta de inceput si de sfarsit. Dar nu face parte din actiunea spectacolului, imaginea video. In „Opinia publica”, care era un film desrepre memoria recenta si cum ne jucam cu ea, imaginile extrase din arhivele TVR despre realizarile epocii socialismului si depsre un anume tip de spectacol de varietati care producea o zumzaiala de albine nefericiti, dupa care exista o anumita nostalgie, erau folosite ca material care meargea, aproape in paralel, cu actiunea teatrala, confruntand cumva memoria noastra. Aici nu am intrat foarte mult. Am avut discutii cu scenograful, Dragos Buhagiar, acelasi de la „Opinia publica”, despre ce fel de aluzii sa facem, daca facem sa nu, in ce fel folosim arta filmului si, pana la urma, am ajuns la concluzia ca aluziile trebuie sa fie, daca sunt, extrem de mici, subtile si sa riste sa nu fie observate. Mai exista o fredonare a unei melodii faimoase pe care filmul o are, „Missis Robinson”, dar e o fredonarea asa a unui personaj beat care, la un moment dat, o face si care risca sa treaca neobservata. Adica sunt niste aluzii care mai mult ne-au amuzat pe noi decat substanta incognoscibila a spectacolului.
Reporter: Este al doilea specatcol pe care. il realizati la Sibiu alaturi de Dragos Buhagiar.
Theodor Cristian Popescu: Da, el este, de altminteri, un prieten al teatrului din Sibiu, lucreaza frecvent aici si spectacolele cele mai importante ale teatrului din Sibiu sunt facute cu el. Este, cumva, un om al locului pe care il iubesc si care s-a stabilit recent si la Sibiu.
Reporter: Exista un anume spectacol pe care ati dori sa il faceti, in viitor, la Sibiu?
Theodor Cristian Popescu: Eu nu gandesc niciodata asa. Adica, in colaborarile meie, si asta e un teatru, teatrul din Sibiu, in care imi place sa am o colaborare periodica. Cele trei specatcole sunt cam la interval de doi ani. Facunul, trece un an, mai propun ceva. Cam o data la doi ani e un teatru pe lista mea. Nu ma gandesc intotdeauna concret ceea ce as vrea sa fac, In principiu, o sa o iau in cu totul alta directie, asa cum sunt si cele trei spectacole mentionate. Tennesse Williams, o piesa comunista, adaptarea dupa un film din anii '60. Probabil ca o s-o iau in o cu totul alta directie, daca mai vin. Poate Chiar la sectia germana va fi urmatorul spectacol. Habar nu am ce va fi peste doi ani.
Reporter: In distributia spectacolului „Absolventul” aveti si actori ai sectiei germane.
Theodor Cristian Popescu: Asta este un lucru specific teatrului din Sibiu, ca actorii nu sunt atat de strict impartiti incat sa nu colaboreze de la o sectie la alta. Granitele sunt destul de flexibile. Daca sunt confortabili in limba romana, in principiu, intra in spectacole in limba romana si cum aici distributiile se fac intotdeauna prin casting e destul de fluida colaborarea.
Reporter: „Adolescentul” s-a jucat acum in regim de repetitii cu public. De ce ?
Theodor Cristian Popescu: Pentru ca noi am considerat ca intr-un tip de spectacol in care se merge in viteza si intr-un decupaj estrem de precis, am vrea sa il rodam de cateva ori inainte sa incepem sa il oferim spre analiza discutiei si dezbaterii. Probabil ca vor mai fi una, doua avanpremiere pentru ceva timp, pana sa se anunte premiera de piesa. E un principiu care, de obicei, functioneaza in cultura americana, in cultura britanica. Cateodata se fac chiar cate doua saptamani de previews-uri. Se testeaza lucrurile la public, actorii au ocazia sa primeasca un feedback cald si sa vada ce reactii are publicul. De multe ori, lucrand intr-o viteza si jucand foarte drept nu isi pot da seama ce transmit, unde si ce fel de impact e. Si ii ajuta foarte mult sa ruleze cu lumea in sala. Semnalele vor fi diferite, dar sunt intotdeauna utile sa vad unde si ce se intampla. Am luat decizia azi, la mica repetitie, in urma vizionarii de ieri, am schimbat anumite lucruri.
