Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! (Nichita Stănescu)
Valea Sadului, Valea Cârțișoarei… Biertan. Numai câțiva dumicați dintr-o darabă de toamnă dulce-amăruie, numa bună de pus în vatra caldă a sufletului, ca să țină vie dragostea de pământul ăsta fain…
Așa îi toamna la Sibiu: cântec și vers din frunze și soare, armonii cum numa-n vis se mai găsesc.
E toamnă-n sus, e toamnă-n jos, din sat toamnatice amurguri cresc. Ca o coroană peste gânduri și… cămări. Se pun bătrâni și povestesc…
Și dacă ar fi să îl parafrazez pe Nichita, aș spune așa: Satul, sufletul sunt, fiecare-n parte, o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele…
Musai clătiți-vă ochii cu minunate clipe de toamnă și rostiți, a cântec, câte-ceva: A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Sursa foto: Nicu Hoandră
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
