TRAGEDIE PE DN1. Vinovat se pare că e un șofer sibian

Din nefericire, seria accidentelor mortale care au îndoliat mai multe localități din țară continuă. O tragedie s-a întâmplat chiar azi dimineață, între Sibiu și Brașov. Un șofer s-a angajat, în această dimineață, într-o depășire periculoasă și neregulamentară, între localitățile Beclean și Dridif, pe DN1, ignorând indicatorul „depășirea interzisă”, potrivit polițiștilor.

 

„În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto din vehiculul înmatriculat în Brașov, un bărbat de aproximativ 65 ani și rănirea celor doi ocupanți din celălalt vehicul, ambii bărbați. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto al vehiculului care s-a angajat în depăsire nu se afla sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, citată de .bunaziuafagaras.info. Se pare că șoferul vinovat de tragedie este din Sibiu.

La locul cumplitului accident s-au deplasat un echipaj de descărcare, unul de stins incendii cu apă și spumă, două autospeciale SMURD și o ambulanță.

Traficul rutier înspre Sibiu a fost blocat mai mult de 3 ore.

foto: Info Trafic Făgăraș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare