Transilvanian Brunch: o tradiţie de şapte ani prin satele sibiene

Echipa „Transilvanian Brunch“ a publicat recent programul evenimentelor din 2014. aşa cum aflăm dintr-un articol publicat de Gazeta Hârtibaciului, pe parcursul acestui an vor avea loc şase ediţii de brunch-uri transilvănene, fiecare lună intr-un alt sat al Podișul Hârtibaciului.

Este deja al şaptelea an în care au loc astfel de evenimente speciale, menite să ducă spre mâine tradiţiile culinare şi nu numai păstrate pe plaiul mirific al Văi Hârtibaciului.

Conform sursei citate, ideea acestui gen de manifestări a luat contur după un model din zona triunghiului Germania-Polonia-Cehia. Acolo, în partea germană și într-o regiune foarte slab dezvoltată, oamenii din mediul agricuturii bio, artei, turismului etc., se adunau în anii 1990 pentru a avea o data pe lună ocazia de s-a întâlni, de a vorbi şi, bineînţeles, de a mânca.

Ideea a fost adoptată şi de câţiva membrii din GAL Microregiuniea Hârtibaciu, din sudul Transilvaniei. Concret, prima ediție a brunch-urilor a fost organizată în aprilie 2008 la „Casa Dornröschen”, din Biertan. De atunci, în fiecare an, din aprilie până în septembrie, în ultima sâmbăta a lunii are loc un brunch. S-a creat astfel un eveniment socio-gastronomic „fără program”. Cheia era să găsească un loc potrivit, o gazdă deschisă și capabilă pentru a organiza evenimentul. Între timp, Transilvanian Brunch nu mai poate lipsi din calendarul anual de pe Valea Hârtibaciului, iar reviste din România dar și din străinătate au scris despre aceste evenimente.

Un „Transilvanian Brunch“ este stabilit cu echipa care supraveghează pregătirea și care se ocupă de promovarea evenimentului. Cât mai multe dintre mâncărurile și băuturile servite, trebuie să fie din zonă – nu există o listă fixă, dar sunt excluse sucuri artificiale și mâncarea tip fast-food. În plus, copii participă gratuit, iar un preț fix acoperă tot, în afără de băuturile alcoolice.

Pentru 2014, prima data s-a votat pe propria pagina facebook pentru locații brunch-urilor de iulie și septembrie. A fost un experiment reușit.

Iată, însă lista completă a evenimentelor Transilvanian Brunch pentru anul 2014:

 26.04.14 – Moșna (Meschen): Brunchul va avea loc la ferma de agricultură ecologică a familiei lui Willy Schuster. Willy și soția sa Lavinia sunt promotori și ai unui mod de hrănire autonom.

31.05.14 – Cloașterf (Klosdorf): În zona estică a podișului Hârtibaciului au avut loc cele mai puține brunch-uri. Totuși, ele au fost foarte reușite dacă ne gândim la evenimentele din Meșsendorf și Saschiz. Un motiv să mergem din nou în zona Viscri.

28.06.14 – Cincșor (Kleinschenk): La casa parohială evanghelică activează de ani de zile Carmen Schuster. Originară din sat, dar trăind in Germania, ea n-a uitat zona din care provine și se angajează cu mult entuziasm pentru dezvoltarea turismului „verde“.

26.07.14 – Zlagna (Schlatt): Ați fost deja la Zlagna? Satul este ideal pentru un astfel de eveniment, unul dintre motivele cheie pentru alegerea lui: este mic, izolat… și foarte frumos.

30.08.14 – Hosman (Holzmengen):  Echipa Morii Vechi din Hosman a găzduit din 2008 mai multe brunch-uri, ei fac parte chiar din echipa inițiatorilor. Aici, la moara istorică cu un motor de la sfârșitul sec. XIX, este şi o brutărie cu cuptor de lemn, ce produce pâine trațională și ecologică, şi alte bunătăți. Este loc destul şi în șura și grădina morii, cunoscută pentru astfel de evenimente.

27.09.14 – Nocrich (Leschkirch): Asociația cercetașilor are un centru de activități pe Valea Hârtibaciului. În satul natal al baronului Samuel von Brukenthal, voluntarii asociației au renovat casa parohială săsească și invită lumea prima dată pentru un Transilvanian Brunch în marea lor grădina.

 

Informații despre fiecare Transilvanian Brunch și despre alte evenimente hârtibacene, puteţi obţine trimiţând un email pe adresa hartibaciu.cultural@cotaru.com, www.transilvanian-brunch.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: