Trei tineri de 15-18 ani, bănuiți de furt calificat

61390382

La data de 10 august a.c., în jurul orei 07:00, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în cursul nopții persoane necunoscute au pătruns într-o societate comercială din oraș de unde au sustras o cutie de valori. Prejudiciul total estimat este în valoare de 24.000 lei.

În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de la investigații criminale au fost identificați trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 15 – 18 ani, bănuiți de săvârșirea acestei fapte.

În cadrul anchetei, s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului creat, respectiv 6.000 de lei și bunuri (telefoane mobile, articole vestimentare și bijuterii) achiziționate din banii sustrași.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: