TU VREI SĂ-ȚI ÎMBRACI CASA în… LÂNĂ DE OAIE? NU E GLUMĂ!

După ce milioane de români s-au luat unii după alții, au strâns cureaua și, eventual, s-au împrumutat și răs-împrumutat să-și izoleze casele cu „scârț” și să își pună (musai) termopane, află că de fapt acestea sunt… toxice și, implicit, dăunătoare…

Mai mult, acum, Guvernul pune la cale un program prin care cei care vor să-și cumpere, de exemplu, becuri cu led, vopsea ecologică sau să-și amenajeze terase verzi cu grădini și livezi pot primi bani frumoși de la stat.

După cinci ani, reluăm „Casa verde” în 2016 și, pe lângă sistemele de încălzire care utilizează energie regenerabilă, vom finanța și investiții care utilizează materiale pentru izolație, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltivă, sisteme de acoperișuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse și sisteme de iluminat ecologice. Beneficiarii acestui program vor fi persoanele fizice, asociațiile de locatari, instituțiile publice, școli, spitale, universități”, a declarat ministrul Mediului, Pașca Palmer, potrivit Digi24.

Atenție, proiectul Casa Verde Plus va avea un buget pentru proiecte în valoare de cca 150 de milioane de lei. Ministrul a mai spus că prin acest program vor crește și afacerile în sectorul materialelor de construcții ecologice, recunoscând că, de fapt, construcțiile doldora de termopane și termoizolații- în formula bine cunoscută- nu sunt tocmai sănătoase.

Dimpotrivă, mai nou se vorbește despre termoizolarea cu… lână de oaie! Poate că e considerată de unii o lucrare exotică, sua hilară, însă o astfel de soluție a mai fost propusă în urmă cu doi ani de arhitecții români Horațiu Răcășan și Andrei Koves pentru câteva blocuri din Cluj.

Aceștia au susținut că lâna de oaie și cânepa au o capacitatemult mai bună de izolare termică decât polistirenul (despre acre unii cercetători susțin chiar că ar fi nociv), iar în Uniunea Europeană cele două materiale sunt agreate de aproape un deceniu, după cum consemnează greatnews.ro.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: