Să vă fie azi SĂRBĂTOARE! Și s-o purtați în suflet zi de zi, dragi elevi, stimați profesori, stimați părinț și… bunici!
„Şcoala nu este un institut de învăţătură, ci un templu ai cărui preoţi sunt profesorii”… spunea Carol al II-lea, cândva. Din păcate, timpul, rutina, ambiţiile, politica au stricat, au măcinat, dacă nu cumva au… ruinat ceea ce a fost la noi, ŞCOALA.
Cineva spunea că Învăţătorul- acela precum Domnul Trandafir- ar trebui să fie un sfânt în calendar… La noi, azi nu-i decât un cerşetor… ori poate incolor, un om care mâine-poimâine se face vânzător ori, cine ştie, pălmaş la căpşuni în Spania… În vreme ce şcoala nu mai e şcoală şi cartea-şi caută de drum printre cercuri prea strâmte de elevi conştiincioşi.
Sună din nou clopoţelul. Pe când… părinţii aleargă să prindă la supermarket ghiozdanul ăl mai fiţos ori mai… ieftin, adidaşii ăi de firmă pentru puştiul care-i cu ochii după cel mai cel laptop sau mobil, să nu cumva să „piardă turma” clasei, în materie de gadget-uri. Că-n rest, Domnu-i cu mila…
Sau, dimpotrivă, prin sătuce, unii se scarmănă în fundul buzunarului sau aşteaptă milă de la vreo fundaţie, ceva, să-i ia copilului un ghiozdan la mâna a doua, că doar i-o fost pruncul premiant şi-n vara asta…
Și, iată, până ce mai stăm la o vorbă, s-o și sunat! Școala și-o deschis larg porile și dascălii… inimile și cataloagele (care mai tipărite, care…. Mai electronice), ministerul și-o deschis inspirația la noutăți și idei care mai de care. Dar… s-o sunat! Și școala s-o umplut! Ș-o da Domnul, Drăguțul să fie plin, colo, de 10, de zâmbete, de încredere, de cărți bucuroase că-s citite, de caiete frumoase și de creioane tocite pe-nvățat… cu drag!
Ei bine, vă invit să ne-ntoarcem o ţâră în timp… şi mai-nainte de orice, să ne aducem aminte CE ESTE ŞCOALA, CINE ar trebui să fie DASCĂLUL…
La începutul secolului al XX-lea, în România mulţi aveau o educaţie foarte serioasă. Şi prin aceasta nu înţelegem neapărat ştiinţă multă de carte, ci ştiinţa de a te comporta în societate. Între cele două războaie mondiale nu se duceau toţi copiii la şcoală pentru că părinţii aveau alte visuri. Mai bine le cumpărau pământ decât să îi dea la şcoală. Astăzi toată lumea este şcolarizată.
A fost odată, ca niciodată… undeva în Ţara Mioriţei,… a Soarelui şi Leului Moldav,… a lui Þepeş, Doamne,… dar şi a lui Papură Vodă, cândva pe vremea lui taica Lazăr şi chiar mai de demult, o ŞCOALÃ.
Această instituţie, alături de biserică, era fala comunităţii. Cei mititei, chiar dacă nu aveau „ciubote“ decât cu schimbul, mergeau la şcoală pentru a învăţa „o leacă de carte“ şi „la drept vorbind“ nu mai erau „aşa o vacă de muls pentru fiecare“.
Localurile se „impovizau“ pe lângă Casa Domnului; dascălii, puţini, dar cu „ardoare pentru neamul“ acesta „au pus osteneala“ de a „îndrepta limba“. (Astăzi clădiri după standarde europene sunt nefuncţionale, ori desfiinţate, altele arată ca-n Evul Mediu, iar la capitolul improvizaţii, chiar în containere, cămine culturale, localuri periculoase pentru sănătatea celor mici, iar dăscălimea, mulţi cu diplome „S.H.“ şi … fără ardoare … Din fericire sunt EXCEPŢII!).
Şcolarul învăţa să citească (Din păcate, astăzi se poate vorbi de semianalfabetism, chiar dacă se butonează calculatorul, iar verbul s-a conjugat fără prezent… Poate va fi folosit la viitor!) să socotească „socoţi simple“ (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ceva reguli de trei simplă şi compusă…). (Acum se predau radicali, ecuaţii cu multe necunoscute, teoreme, dar „şcolerul“ e surd şi orb la toate acestea. Pe el îl interesează altceva) şi cum să se comporte (e drept avea „cei şapte ani de-acasă“. Of!, în unele şcoli te poţi întreba unde sunt anii „de-acasă“ şi cei 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12… 13 de şcoală?!).
E la modă argoul, se caută cuvinte vulgare, se mânuieşte jargonul, se consumă prafuri, se bea, se fumează, iar pentru toate acestea (… şi altele mai multe…) nu prea e „ac de cojoc“. Drepturile copilului sunt multe, iar ale dascălului puţine.
Goe de pe vremea lui I.L. Caragiale era dus cu trenul în Bucureşti „ca să nu mai rămână repetent şi anul acesta“. Cel de astăzi merge la Paris, Londra, Roma, Veneţia,… la vânătoare, în alte „ţări de soare pline“ pentru a fi lecuit de stres, iar la majorat, chit că nu a luat Bacalaureatul, primeşte cheile unei maşinuţe, la bordul căreia poate face prăpăd, alături de prietena lui. „Ce vremuri şi ce oameni!“ mai sunt prin „părţile noastre“, „drăgăliţă Doamne“!
Demult şcolarul care nu învăţa, ori „vorbea urât“ era pedepsit. „Calul Bălan“, „Sfântul Neculai din cui“, … boabele, ori cojile de nucă“ – nişte torturi, greu de imaginat! Astăzi, Măria-Sa, cel certat cu disciplina şi cartea este CONSILIAT şi … recompensat.
Prin satele noastre, până mai ieri, mai puteai întâlni oameni care nu au fost un ceas la şcoală, dar ştiu „a scrie“, „a citi“, „a socoti“. Au învăţat singuri, fiindcă n-au putut să facă şcoală la vremea potrivită. Şi, „când mă gândesc“ că astăzi manualele sunt însoţite de zeci de anexe, de…, dar, ce păcat!, nu s-a inventat MAŞINA DE ÎNVÃŢAT.
Societatea nu poate bate pasul pe loc. Şcoala nu poate rămâne la „tăbliţă“, „grif“, la „socotitoare“, la „rigla de calcul“, la „harta zdrenţuită“, la … , dar oare şcolarul nu trebuie învăţat să înveţe?!
Conjugaţi, dragi elevi, oamenii mileniului trei, din era internetului, verbul „a învăţa“! Veţi simţi că „roadele învăţăturii sunt dulci!“ *(IOAN-NICOLAE CENDA – ORAVIŢA)
Cum a fost la Sibiu…
Prima şcoală în Sibiu este documentată din 1380 pe locul unde se află astăzi Colegiul Brukenthal fiind prima şcoală din această parte a Europei.
Sibiul avea o legislaţie încă din sec. XIV prin care învăţământul era obligatoriu în cadrul bisericii. În 1526 călugării dominicani deschid o şcoală superioară Studium generale Cibiniensis care va dispărea însă după introducerea reformei.
În anul 1692 Ordinul Iezuiţilor înfiinţează un Gimnaziu Catolic la Sibiu cu limba de predare latina care va funcţiona până în anul 1773 când ordinul este desfinţat. Va fi reorganizat în 1780 ca Gimnaziu Catolic.
Şcoala măicuţelor ursuline, înfiinţată în 1734, va avea o existenţă neîntreruptă până la naţionalizarea din 1948. La începutul secolului al XIX-lea, prestigiul şcolii era atât de mare încât numeroşi boieri şi negustori din Ţara Românească îşi aduceau fetele aici. Limba de predare era germana. În perioada dualismului au existat şi clase paralele maghiare.
În anul 1786 Dimitrie Eustatievici a organizat şi condus la Sibiu un “curs metodic” pentru pregătirea viitorilor învăţători. Este primul curs de pedagogie şi teologie românesc din Sibiu. La începutul sec. XIX şcoala se va transforma într-un Institut teologic-pedagogic sub îndrumarea lui Andrei Şaguna.
Învăţământul teologic-pedagogic evanghelic din Transilvania a primit pentru prima dată o formă temeinică de organizare în 1823, pe baza proiectului elaborat de episcopul Georg Daniel Neugeboren. Acesta era împărţit în trei compartimente: seminarul de învăţători şi predicatori, şcoala civilă şi gimnaziul propriu-zis.
Institutul măicuţelor franciscane a fost inaugurat în 1864 la scurt timp după ce şase măicuţe ale acestui ordin s-au stabilit la Sibiu. La început cursurile s-au ţinut într-o casă închiriată, pe str. Dealului nr. 8, dar, cu timpul, crescând numărul elevelor au fost achiziţionate terenuri învecinate, clădirea a fost mărită, supraetajată şi completată cu noi corpuri. La sfârşitul secolului al XIX-lea, şcoala franciscană se va îmbogăţi prin crearea unei grădiniţe, a unei preparandii pentru învăţătoare şi a unei şcoli civile.
Înainte de 1919, saşii aveau un învăţământ foarte bine organizat prin planul şi programul de studii, dispuneau de mai multe şcoli primare confesionale, evanghelice luterane, de două şcoli civile evanghelice luterane, una pentru băieţi şi alta pentru fete, Şcoala Superioară de Comerţ evanghelică, Seminarul teologic pedagogic şi Liceul evanghelic Luteran (Brukenthal), şcoala de stat din 1780, de mare tradiţie în toată Transilvania, pe lângă care funcţiona, din 1864 şi aşa-numita „Şcoală Superioară reală” (Obberealschule). De asemenea, dispuneau de trei şcoli profesionale, de meserii, două de băieţi, una înfiinţată în 1842, cealaltă în 1872 şi o şcoală de meserii pentru fete, înfiinţată în 1885 de către Societatea femeilor evanghelice. O parte din averea Universităţii săseşti era folosită şi pentru întreţinerea acestor şcoli.
La mijlocul veacului al XIX-lea românii aveau două şcoli elementare ortodoxe şi una greco-catolică. Cea unită a fost deschisă în 1783, lângă biserica „dintre brazi”. La scurt timp au fost înfiinţate şcolile ortodoxe din Maieri (strada Lungă) şi din cartierul Josefin (strada Justiţiei). În 1875 s-a mai înfiinţat o şcoală ortodoxă pentru parohia Sibiu – Cetate. Funcţiona în casa parohială din strada Mitropoliei.
În 1770 autorităţile imperiale au deschis orfelinatul Teresianum, dotat şi cu o şcoală elementară, cu limba de predare germana până în 1867, apoi maghiara. O şcoală elementară catolică a fost înfiinţată, sub auspiciile statului, în 1774, ca şcoală normală, absolvenţii putând deveni ajutori de dascăli, apoi chiar dascăli la sate. În 1858 statutul de şcoală normală a fost retras şi acordat şcolii de pe lângă orfelinatul Teresianum.
La mijlocul secolului al XIX-lea, în spaţiul sibian se aflau două şcoli secundare teoretice de elită: una evanghelică, cealaltă catolică.
Pe 15 septembrie 1886 s-a deschis la Sibiu, prin eforturile ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român), prima şcoală secundară pentru fete din Transilvania. După Unire, şcoala se transformă în liceu de fete (15 iulie 1919), primind din 1924 numele de „Domniţa Ileana”. Tot în 1919 are loc o reorganizare a învăţământului pedagogic românesc prin desprinderea secţiei pedagogie din cadrul Institutului Teologic şi înfiinţarea Şcolii Normale – Andrei Şaguna. În vederea unei pregătiri mai complete a tinerilor, şcoala pedagogică din Sibiu s-a transformat dintr-o şcoală cu un curs de patru ani într-o şcoală cu două cursuri, cursul inferior şi cursul superior, cu câte patru ani de studiu fiecare.
POST SCRIPTUM: „Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura”. Mihail Sadoveanu
