“Cand am intrat, era o liniște mormantala, doar telefoanele sunau din cand în cand: părinții își căutau, probabil, copiii – relatează un pompier. Apoi părinții au început să-și recunoască fiii și fiicele la morgă: I-am văzut doar piciorușul – plange o mamă. Doar manuța a mai rămas din ea – plange un tată. Iar altul privește în gol și nu-i vine să creadă: Dar nu se poate, fetița mea făcuse și facultatea, cum să moară!? Copiii aveau peste treizeci de ani, dar erau copiii lor. Erau copiii noștri!…”( www.nasul.tv)
… Am uitat… cand a fost? Nu-s secole de-atunci, au trecut numai 3 (!) saptamani. Dar am uitat. Ne-a luat valul rece si cuprinzator al politicii, ne-a luat valul vrajbelor amestecate fascinant cu timpul ce vesteste apropierea fireasca a sarbatorilor… Poate ca (pentru unii- prea multi, desigur) e mai comod sa uiti, sa ignori, sa stai zgait la certurile si talk-show-rile desantate in care vibreaza scandalul politic, peste cadavre, peste lacrimi, peste intrebarile care inca mai asteapta raspuns. E mai bine in fotoliu, la o cafea, barfind ce se mai vede, ce se mai aude, e mai simplu sa te certi cu toata lumea pentru ca vreo cativa prieteni si-au pus la profil steagul Frantei, pe cand n-apucasera (unii) sa zica “Dumnezeu sa-i odihneasca” alor nostri, din clubul mortii.
Si-am incalecat pe-o sa si… si-am privit asa, intr-o doara, cum se sting- incet dar sigur- lumanarile de la Colectiv. La propriu si la figurat. Intre timp, au fost eliberati sau, ma rog, “plasati in arest la domiciliu” majoritatea celor vinovati moral sau direct de catastrofa soldata cu 56 de morti si zeci de raniti grav. Sa nu cumva sa se aglomeresze arestul ori puscariile… sa nu cumva sa se imbolnaveasca vreunul… Saracii! Noroc ca UITAREA asta (sau poate, ignoranta) e un bun calmant! Sau anestezic.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
