ULBS: Colocviul Internațional Studențesc „Lucian Blaga”

EVENIMENT DE ÎNALTĂ ȚINUTĂ LA SIBIU: În perioada 28-29 octombrie, Facultatea de Litere și Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește Colocviul Internațional Studențesc „Lucian Blaga”. Acesta este o manifestare științifică studențească de amploare, organizată anual începând din anul 1999 și în secțiunile căreia este dezbătută opera lui Lucian Blaga (poezie, dramaturgie, filosofie, estetică).

Lucrările prezentate în cadrul Colocviului sunt publicate în Caietele „Lucian Blaga”.

Așa cum aflăm de la organizatori, prin calitatea comunicărilor științifice, Colocviul reușește an de an să se impună în conștiința mediului academic, alături de alte manifestări similare din domeniul filologiei – Colocviul Național Studențesc „Mihai Eminescu”, organizat de Facultatea de Litere de la Iași sau Colocviul Național Universitar de Literatură Română Contemporană, organizat de Facultatea de Litere de la Brașov.

Deschiderea oficială a colocviului va avea loc vineri, 28 octombrie, la ora 9, în Aula „Avram Iancu” de la Facultatea de Litere și Arte. Cei interesați pot găsi programul, precum și alte informații despre această manifestare pe următorul link http://litere.ulbsibiu.ro/colocviul-blaga/index.html .

Evenimentul este organizat de Departamentul de Studii Romanice și Centrul de Cercetări Filologice și Interculturale și face parte din proiectul amplu „Sibiu – Capitală Universitară Europeană”, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2016.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: