Albastrul este culoarea simbolică a infnitului, a cerului, a perfecțiunii, absolutului, a lumii spirituale. Ea indică idealul, dragostea platonică. Este și culoarea păsării, a zborului, a fericirii, a viselor (în cultura multor popoare). Rece și inaccesibil, albastrul e culoarea depărtării de lumea reală. Sub aspectul său tandru, este o culoare feminină (potrivit explicațiilor din Dicționarul de Simboluri al lui Ivan Evseev). Fiind culoarea apei, albastrul poate fi interpretat ca simbol al dorinței de viață, al supraviețuirii, al luptei binelui cu răul.
Musai luați o țâră zăbavă să vă puneți ochii pe-o căsucă din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde satul românesc dăinuie dincolo de timp și loc, fermecat și luminat ca-ntr-o poveste. Priviți-o! Parcă tot basmul românesc îi bate la poartă și din toată ființa ei respiră sufletul țăranului nostru dintotdeauna. Așa, albastru, trudnic și visător, însetat de viață și plin de credință…
Și după ce-o veți privi, o veți găsi la voi în piept, adânc, ca vorba bunii de… ieri. Ca o boare.
Sursa foto: Rares Helici
