Vine, de ceva ani, în fiecare vară la Sibiu. Uneori, stă la cate-o pensiune sau gaseste gazduire bătând la poarta cuiva, aiurea, din Mărginime, alteori, se cazează chiar în Sibiu, dar tot la vreo pensiune rustică (nu îi place să stea la hotel!).
Vine mereu cu inima deschisă, îndrăgostit de tot ce găseşte aici… de la sarmale şi mămăligă, la tradiţii şi clădirile vechi pe le fotografiază şi le contemplă din toate părţile, sau la muzeele de care nu se mai satură, spunând mereu… „America nu are aşa ceva!”
Îl cheamă Mark şi s-a îndrăgostit de Sibiu şi de Mărginime. De… România. Îi place să vorbească cu oamenii şi se străduiește, chiar, să înveţe româneşte. Este profesor de psihologie la Universitatea din Maryland, iar în timpul liber cântă jazz (este şi absolvent de conservator) la tubă, într-o formaţie a universitarilor. Legătura cu România se datorează soţiei sale, profesoară de fizică, originară din Tg Mureş (plecată în urmă cu aproape 20 de ani cu o bursă în SUA). De atunci, treptat, a descoperit şi continuă să descopere România. Maramureşul, Tuşnadul, Bucureştiul, Transfăgărăşanul… Sibiul… Şi recunoaşte că e fericit: „Mă bucur că Dumnezeu a vrut ca la 50 de ani să descopăr raiul: adică România. Dacă o să reuşesc să învăţ mai bine limba voastră, la pensie ne mutăm aici, în vreun sat. Să culeg flori şi ceapă din grădină şi să mulg vaca. E păcat să nu mă bucur de toate astea”, mărturiseşte de fiecare dată. Bucuros că mai vizitează ceva, că îşi mai face noi prieteni. Şi întotdeauna salută cu „Doamne ajută”.
*Când a ajuns prima dată la Bâlea Lac, Mark a spus cu lacrimi în ochi, acolo, sus, în splendoarea crestelor: „Mulțumesc lui Dumnezeu că a îngăduit să ajung aici!”.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
