Spectaculos! De necrezut! Ce-o mai însemna şi asta (ăsta!)? Un cocş tocmai pe casa… preşedintelui! Subiect să se agite lumea, nu?!
Cine ştie ce…
Ia haideţi totuşi, să ne punem la încercare răbdarea şi să aflăm ce caută bietu’ cântător matinal pe celebra casă…
Vă amintiţi cine ne trezea dis de-dimineaţa la bunicii la ţară? Cocoşul care cocoţat pe gard scotea câteva cucuriguri, facându-ne să ne frecam la ochi, să sărim din pat, vestind că soarele s-a ridicat pe cer. Dar de ce tocmai cocoşul este acela care s-a asociat atât de mult cu soarele? În lume, numai pasărea Phonix se poate compara eu el…Vestitorul zorilor unei noi zile, cocosul este simbolul universal al rasaritului soarelui, al reinnoirii , reinvierii si salvarii spirituale.
Se pare că mândrul cocoş îşi are originea în îndepărtata Indie, fiind „importat” de Persia şi apoi trecut în Europa. Lui i s-au atribuit puteri, nebănuite de a vesti binele sau răul, de a alunga spiritele rele, de a aduna vrăjitoarele. Unele popoare îl numesc „bijuteria zorilor”. Persanii, evreii şi arabii aveau credinţa că pintenatul are puterea de a chema îngerii păzitori şi tot el poate da tonul „corului angelic al cerurilor, care nu va înceta să se manifeste prin cântec toată ziulica”. Mai târziu, scoţienii, vedeau în cocoş un factor vindecător, că el poate trata epilepsia dacă este îngropat sub patul unui bolnav. În vreme de secetă, germanii aruncau de mai multe ori un cocoş negru în aer, pentru a aduce ploaia. Asiaticii puneau mare preţ pe cresta de cocoş care fiartă cu vin alb reprezenta un afrodisiac de excepţie pentru bărbaţi.
În schimb, romanii îl priveau cu multă atenţie. Dacă un cocoş se întorcea cu coada spre răsăritul soarelui, erau convinşi că vor pierde războiul, iar femeile voi naşte prematur. Vechii greci însă, vedeau în el, un adevărat ghid al sufletelor după moarte, asociindu-leu Hermes şi Persefona. Anticii îşi imaginau că atractivele Sirene nu erau în realitate decât… picioare de cocoş! Se mergea până acolo încât la 7ani cocoşul făcea un ou. Ţările baltice îl adorau pentru „binefacerile uluitoare de care era în stare”. Dacă aducea ghinion, era ars pe rug. La scandinavi, cocoşul era simbolul soarelui, al vitejiei şi era aşezat pe umerii luptătorilor. Vikingii îl considerau, un aliat de nădejde în luptele navale.
Când cocoşul cânta ziua, însemna că gospodarul va avea oaspeţi sau va ploua. Pentru a scăpa de blesteme un mort, care se bănuia că e bântuit de strigoi, se îngopa deasupra sicriului, un cocoş viu. Pentru a apăra o casă nouă de duhurile rele, în capetele acoperişului se prindea câte un cocoş făcut din tablă. La miezul nopţii, de „Sfântul Andrei” se deschid cerurile şi, acompaniaţi de cântecele cocoşului.
In Grecia antica se spunea despre el ca saluta soarele prin cantarul de dimineata si era sacru pentru Apollo si pentru multi alti zei.
In crestinism, datorita faptului ca cocosul a cantat de trei ori dupa ce Petru s-a lepadat de Christos, a devenit un simbol al lui acestuia, dar mai tarziu a devenit simbolul pocaintei unui sfant si vigilenta papala, dar si un simbol al invierii. In combinatie cu starea de vioiciune si alerta este un motiv popular ca morisca de vant,in special pe turnurile bisericilor.
Ca vestitor al luminii, ce vine sa risipeasca intunericul noptii, cocosul este considerat dusman redutabil al tuturor fortelor intunericului. (http://templulmasonic.blogspot.ro)
Etnologii susţin că prezenta cocosului „purifica” si „sacralizeaza” orice loc, il sustrage de sub incidenta haoticului si aleatorului, transformandu-l intr-un „spatiu cultural”. De aceea, in bocetele romanesti, infernul (lumea umbrelor) este un loc „unde cocosul nu canta”; iar in descantecele populare boala este alungata in locuri „necurate”, unde nu se semnaleaza prezenta acestei pasari-„Fugi, deochi, / Dintre ochi…, / Sa te duci, iar duci, / Unde popa / Nu toaca, / Unde fata / Nu joaca, Unde cocos nu canta” .
Mai pe înţelesul tuturor, la noi, în sat, cine punea cocoşul ornamental pe casă trebuia înadins să se arate întâi gospodar, ăl de se scoală cu zorile şi duce munca la bun sfârşit, ca la lăsatul serii cu toţii să aibă pita pe masă şi somnul vegheat de un om puternic şi demn, care nu are a se ruşina de faptele sale…
Altfel spus, ce e atât de specatculos că şi casa lui Iohannis din Sibiu poartă pe acopriş un… cocoş? Nici măcar nu cântă, ca să acuzi că deranjează vecinii. Da, dar e cocoşul preşedintelui şi, vorba aceea, de ce să nu facem caz de-o biată zburătoare şi aceea „împăiată” în metal?! Că vă spun eu, dacă mergeţi prin sate, hăis ori cea, mulţi cocoşi din ăştia veţi mai număra!
Ia, că mai găsiţi, dacă îl căutaţi, un cocoş la… Cluj. Biserica Reformată cu Cocoș (în maghiară Kakasos templom) este un monument istoric și de arhitectură, operă a arhitectului Károly Kós. Edificiul a fost construit în anii 1913–1914 în stilul Secesiunii vieneze. Se află situat pe strada Moților nr. 84, în municipiul Cluj-Napoca. Turnul sudic al bisericii este decorat la vârf cu un cocoș,[1] de la care provine și numele edificiului.
sursa foto: wowbiz.ro, wikipedia.org