O poveste impresionantă. Mai mult decât un gest ce poate valorează vieţi, povestea unui copil din Făgăraş care vrea să descopere leacul împotriva bolilor neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson) este o lecţie.
Mare, neasemuită. Şi merită toată atenţia. Aşa cum aflăm de pe pagina comunităţii Ţara Făgăraşului, puştiul, încă de la 5 ani studiază corpul uman, face cercetări şi participă la concursuri naţionale şi internaţionale. Trup şi suflet. E fascinat de tainele creierului uman şi acum are câteva proiecte care ne pot învăţa cum funcţionează acesta şi cum îl putem feri de cele mai groaznice suferinţe.
Pentru ca Hary şi alţii ca el să poată să îşi urmeze visul, Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului a inaugurat un proiect salutar: "Burse de excelenţă şi studiu pentru copiii de excepţie din Făgăraş" E vremea să investim în educaţie!
Iată, însă, ce spune tânărul despre iniţiativele sale:
« Îmi doresc foarte mult ca, la un moment dat, leacul pentru bolile neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson) să îmi poarte numele, să fie un produs românesc, făgărăşan chiar »
Harald Bârzan este elev, clasa a XII-a, Colegiul Naţional “Doamna Stanca” Făgăraş.
El mărturiseşte că "În Ţara Făgăraşului există o energie extraordinară, aparte, care te leagă pentru totdeauna de ceea ce va însemna mereu acasă. Glasul celor care au apărat, de-a lungul timpului, cu preţul propriilor vieţi acest pământ, mişcarea de rezistenţă împotriva comunismului, forţa şi determinarea înaintaşilor noştri, mândria de a te trage dintr-un loc binecuvântat, toate acestea există încă în inimile oamenilor zonei. Aici « brazii se frâng, dar nu se îndoiesc » Trebuie să ducem moştenirea lui Ion Gavrilă Ogoranu şi a celorlalţi luptători din munţi, mai departe. Trăim vremuri grele, dar dacă înţelegem să ne ajutăm între noi, impreună o să reuşim. Să învăţăm de la cel mai mic la cel mai mare ce înseamnă cu adevărat valoros şi că e foarte important să ne facem fiecare treaba pe bucăţica noastră. Eu sunt tânăr, sunt dinamic şi am un scop foarte clar în viaţă ! Ştiu sigur că lucrurile se vor lega în aşa fel încât făgărăşenii vor putea spune cândva, cu mândrie « Hary al nostru şi-a văzut de treaba lui şi a descoperit leacul pentru Alzheimer "
#Investiţia în educaţie constituie una dintre priorităţile Fundaţiei Comunitare Ţara Făgăraşului. Dintotdeauna aici au existat copii şi tineri cu potenţial uriaş, care s-au remarcat la nivel de excelenţă la olimpiade naţionale şi internaţionale, concursuri şcolare, artistice şi sportive. Considerăm că aceste rezultate trebuie recompensate, iar copiii susţinuţi de întreaga comunitate! Pentru că sunt cele mai bune modele necesare construcţiei unei societăţi civilizate, sănătoase, puternice, implicate, de viitor! Fundaţia intenţionează să acorde câte trei burse lunare, pe parcursul unui întreg an şcolar, pentru a deschide seria unui lung şir de astfel de recompense, prin care comunitatea să îşi recunoască, să îşi respecte, sprijine şi promoveze elitele!