UN FEL DE SEMNAL: VIZIBILE ȘI INVIZIBILE. Totuși, sunt MEREU ACOLO…

Sunt vizibile (le vedem zi de zi, ceas de ceas, dar întoarcem privirea, scârbiți, supărați, zburliți) și… invizibile (adesea, tocmai pentru că le știm acolo, mereu, mereu, ca niște statui) ne prefacem că NU le mai vedem, că sunt doar parte din decor, incolore, insipide).

Totuși, SUNT ACOLO. În Piața Gării. Uneori, în gară, când gerul biruie și… nu se mai poate afară. Sunt acolo, imperturbabile, pe jumătate adormite și absolut înfometate, murdare, în chip cumplit, nevolnice, cu glasul gâtuit de neputință, de ceva care nu mai e viață, ci inerție bolnavă. Copiii le arată cu degetul și întrea dacă sunt vrăjitoare, se feresc , închid ochii și strâng pumnii speriați. Cei mari, arar, le întind câte un leu zbârcit din fundul buzunarului sau câte-un covrig.

Și, totuși bătrânele astea nevoiașe stau acolo. Ca niște ziduri dintre viață și groază, dintre supraviețuire și… Și ce? Nu pleacă de-aclo nici în ruptul capului, le e frică de autorități, dar și de umbra lor. Dar stau ACOLO. Oare cum nu îngheață? Că de îmbolnăvit… sigur sunt bolnave! Sunt pe stradă nu de zile, nu de săptămâni sau luni, sunt acolo DE ANI! În același loc! Totul trece e lângă ele ca pe lângă clădirile dimprejur.

Până într-o zi…

Fiecare dintre ele are o darmă, fiecare dintre ele are ceva care doare, care nu mai poate.

Se spune așa: ,,Nu trece zi în care să nu ne aflăm, pentru o clipă, în rai. Fă rai din ce ai!”… Oare care e raiul lor? (un codru de pită, un covrig, o pătură?!) Oare ce s-ar putea face pentru aceste femei, ca să nu moară pur și simplu, în stradă?!?

 

… Să mai punem la socoteală și imaginea… Sibiului, cunoscut, iubit și apreciat drept cel mai frumos oraș din România.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: