Sâmbătă, 1 aprilie 2017, începe sezonul de vizitare în bisericile medievale și fortificate, prin programul Descopera Sufletul Transilvaniei . Până la 31 octombrie 2017, aveți timp să treceți poarta uneia sau alteia dintre bisericile fortificate ce țin pe umerii lor secole de istorie, artă, legende și frumuseți neasemuite.
Demn de luat în seamă, inițiatorii programului preconizează pentru acest sezon depășirea limitei de… 700.000 de vizitatori. Ei își aduc aportul nu numai la păstrarea zonei cuturale, dar și la dezvoltarea economică a regiunii și pleacă acasă cu sufletul plin de istorie și de poezia care dăinuie în ziduri, turnuri și locuri de basm.
Orele de deschidere a celor 52 de obiective cuprinse în circuitul numit generic ”Descoperă Sufletul Transilvaniei” le găsiți actualizate pe pagina celor de la Descopera Sufletul Transilvaniei (*Proiect al Bisericii Evaghelice C.A. din Romania pentru promovarea Transilvaniei si implicit al patrimoniului sasesc al bisericilor fortificate )
Drum bun și cale bătută!
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


