joi, 15 mai 2025
7.4 C
Sibiu

Univercity fest reuneste tinerii actori la Sibiu!

 

Săptămâna aceasta aduce la Sibiu prima ediţie a Univercity Fest. Evenimentul va avea loc în perioada 17 – 20 octombrie şi va reuni trupe de teatru tânăr, conferinţe şi ateliere de lucru.

Univercity Fest este un festival organizat în întregime de tineri pentru tineri. Construit în jurul temei „expresivitate”, programul festivalului reuneşte peste 28 de evenimente ce oferă şansa tinerilor sibieni de a se exprima liber prin intermediul artelor. Festivalul se dezvoltă pe baza creativităţii şi ideilor unice ale tinerilor participanţi care au şansa de a-şi dezvolta potenţialul într-un mediu ce promovează educaţia prin participare.

„Obiectivul nostru este de a ne asigura că tinerii, indiferent de abilităţi şi pregătire, au acces la evenimente artistice de calitate.”, a declarat Alexandru Verzescu, coordonatorul acestui proiect.

Programul de spectacole din acest an propune un adevărat maraton teatral, zilele de vineri şi sâmbătă fiind organizate ca o gală a masteranzilor Departamentului de Teatru, unde publicul va vota pentru cele mai bune spectacole. Agenda de evenimente include, de asemenea, o serie de ateliere şi conferinţe susţinute de actorul Marian Râlea, scriitoarea şi regizoarea Chris Simion, preotul Constantin Necula, regizorul Bogdan Sărătean, jurnalistul Radu Nechit, coregrafa Adriana Bârză, actriţa Doriana Tăut şi pictoriţa Daniela Levai. Ultima zi de festival este dedicată teatrului independent şi se va încheia, de asemenea, cu ceremonia de premiere a studenţilor actori.

Univercity Fest este un eveniment organizat de Asociaţia „Teatrul Vostru”, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, cu sprijinul Centrului de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS), Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Institutul Confucius din Sibiu.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

joi, 17 octombrie 2013

ora 12:00

la Biblioteca Judeţeană ASTRA din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

conferinţă de presă

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 13:30

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

WORKSHOP MIŞCARE

atelier condus de Adriana Bârză

durata aproximativă: 1h15min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 15:00

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

WORKSHOP „ÎN CULISELE FILMULUI – PRIMUL MEU ROL ÎN FAŢA APARATULUI DE FILMAT”

atelier condus de Radu Nechit

durata aproximativă: 1h30m

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 17:00

 

la Sala 4 din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

WORKSHOP DE PICTURĂ

atelier condus de Levai Daniela

durata aproximativă: 2h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 19:00

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

WORKSHOP DE TEATRU DESCOMPUS

atelier condus de Doriana Tăut

durata aproximativă: 1h30m

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 21:00

la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

– spectacol nerecomandat celor sub 12 ani –

MELODIE VARŞOVIANĂ

de Leonid Zorin

COORDONATORI ARTISTICI: Veronica şi Cătălin Pătru; DISTRIBUŢIA: Alexandra Ceaca, Constantin Podu, Teodora Voineagu

durata aproximativă: 1h20min

preţ bilete: 10 lei; 5 lei

ora 22:30

CLUBUL FESTIVALULUI

la Crama Naţional (la Don’ Titi)

//

vineri, 18 octombrie 2013

ora 11:00

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

CONFERINŢĂ – TEATRUL CA BUCURIE ŞI IZVOR DE FORMARE UMANĂ

conferinţă susţinută de Preotul Constantin Necula

durata aproximativă: 1h

ora 13:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

AMALIA RESPIRĂ ADÂNC

de Alina Nelega

one woman-show cu Andrada Grosu (Departamentul de Artă Teatrală, Master anul II)

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 15:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

CHITARISTUL

după un text de Jon Fosse

one man-show cu Claudiu Fălămaş (Departamentul de Artă Teatrală, Master anul II)

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

 

 

ora 17:30

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

TEMĂ ŞI SUPRATEMĂ/ TEATRU LA TARABĂ

Întâlnire cu Marian Râlea

workshop susţinut alături de masteranzii anului I (Departamentul de Artă Teatrală)

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 18:30

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

ÎNTÂLNIRE CU CHRIS SIMION

workshop

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 21:00

la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

CUTIA DE CARTON

de Clément Michel

PROFESORI COORDONATORI: Şerban Puiu, Ana Mujat şi Codruţa Vasiu; ASISTENŢĂ PROIECT: Cristina Reştea; TRADUCERE: Diana Nechit; SCENOGRAFIE: Claudiu Nicodim; DISTRIBUŢIA: Alexandru Dobriţa, Cristian Ioan Timbuş, Maria Nicoleta Soilică, Andrei Tudor Răileanu, Ana Maria Vereş, Alexandra Ioana Şerban, Anton Cristian Balint

durata aproximativă: 1h30min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 22:30

CLUBUL FESTIVALULUI

la Crama Naţional (la Don’ Titi)

//

sâmbătă, 19 octombrie 2013

ora 16:00

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

ŞI FLUTURII SUNT LIBERI de L. Gershe

REGIA: Marian Râlea

spectacol susţinut de masteranzii Departamentului de Artă Teatrală şi actorii Asociaţiei „Teatrul Vostru”

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 17:10

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

SCRISOAREA UNEI NECUNOSCUTE de S. Zweig

spectacol susţinut de Mihaela Săndulescu (Departamentul de Artă Teatrală, master II)

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 18:30

la Sala „Virgil Flonda” din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

HANDMADE

spectacol de pantomimă, clovnerie şi imagine

REGIA: Veronica şi Cătălin Pătru; CU: Constantin Podu

durata aproximativă: 1h05min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 20:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

A FI SAU A NU FI BUFON

după texte de Matei Vişniec, F.M. Dostoievski, A.P. Cehov

spectacol premiat la GALA TÂNĂRULUI ACTOR la categoria cel mai bun actor

ONE MAN SHOW DE ŞI CU Ioan Paraschiv (Departamentul de Artă Teatrală, Master II)

durata aproximativă: 45min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 21:00

la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

GALA MASTERANZILOR – COMPETIŢIE

PROFESORUL DE FRANCEZĂ

de Tudor Muşatescu

COORDONATOR ARTISTIC: Florin Coşuleţ; IMAGINE: Daniel Munteanu; DISTRIBUţIA: Alexandru Malaicu, Andrada Poplăcean/Diana Nit, Diana Moraru/ Ştefana Geleriu, Andrada Grosu, Constantin Podu, Claudiu Fălămaş

durata aproximativă: 1h15min

preţ bilete: 10 lei; 5 lei

ora 22:30

CLUBUL FESTIVALULUI

la Crama Naţional (la Don’ Titi)

//

duminică, 20 octombrie 2013 – ziua teatrului independent

ora 11:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

EU ŞI CELĂLALT – NOSTALGIA FUNCŢIEI SACRE A ACTORULUI

workshop susţinut de Bogdan Sărătean

durata aproximativă: 1h30min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 15:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

COUP DE FOUDRE

spectacol susţinut de TEATRUL VOSTRU în parteneriat cu Lectoratul Francez

durata aproximativă: 45min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 16:00

la Atrium Cafe

GUNOIERUL

de Mimi Branescu

spectacol susţinut de TEATRUL VOSTRU

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 17:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

PROGRAM SPECIAL

Institutul Confucius – Sibiu

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 18.00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

TEATRUL INDEPENDENT – VIITOR SAU TRECUT?

întâlnire cu Marian Râlea şi Chris Simion

durata aproximativă: 1h

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 19:00

la Sala Festivă, Biblioteca Judeţeană ASTRA

URSUL

de A.P. Cehov

REGIA: Marian Râlea; spectacol susţinut de TEATRUL VOSTRU

durata aproximativă: 45min

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 21.00

la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

ROMEO ŞI JULIETA

de William Shakespeare

REGIA: Bogdan Sărătean; TRADUCERE: Anca Tomuş; DRAMATURGIA: Bogdan Sărătean; MUZICA ORIGINALĂ: MC Matli şi Claudiu Fălămaş; LIGHT DESIGN: Iancu Ungureanu; DISTRIBUŢIA (în ordine alfabetică): Anton Balint, Paul Bondane, Claudiu Fălămaş, Andrada Grosu, Alexandru Malaicu, Iulia Popa, Andrada Poplăcean, Tudor Răileanu, Călin Roajdă, Mihaela Şandru, Alexandra Şerban

durata aproximativă: 1h30min

preţ bilete: 10 lei; 5 lei

ora 23:00

la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu

FESTIVATEA DE DECERNARE A PREMIILOR

intrarea liberă, în limita locurilor disponibile

ora 23:30

CLUBUL FESTIVALULUI

la Crama Naţional (la Don’ Titi)

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Se reabilitează corpul vechi al Școlii „I.L. Caragiale” din Sibiu

În anul 2022, Primăria Sibiu a extins spațiul Școlii...

„Some borders can not be moved with fingers” se vede la Brukenthal

NOTAȚI ÎN AGENDĂ: Muzeul Național Brukenthal vă invită să...

Noaptea Muzeelor 2025 la Biblioteca ASTRA Sibiu. HAI ȘI VOI!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu nu se dezminte și se...

Viitorul financiar începe în universitate: ASF și ISF aduc educația financiară mai aproape de studenți

Educația financiară a fost în centrul atenției în cadrul...

Alte articole

Eveniment european destinat dezvoltării zonelor rurale. Sibiul, PREZENT!

„La invitația partenerilor noștri din Regiunea Wielkopolska echipa Consiliului...

Primăria Sibiu a premiat sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție

FRUMOS, EMOȚIONANT, NECESAR: Primăria Sibiu a organizat luni, 12...

Ziua Asistenților Medicali. Mesajul DSP Sibiu

Azi, ca în fiecare an la data de 12...

Noaptea Muzeelor în Muzeul ASTRA

Mai aproape de oameni într-o noapte de mai „Anul acesta,...

Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 13 mai 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea...

ESTE FILM Festival 2025 propune o panoramă a cinema-ului european contemporan

Între 28 mai și 1 iunie 2025, ESTE FILM...

Din aceeași categorie

Categorii populare