În timp ce românii își procurau cu greu alimentele de bază, zeci de tone de unt produse în România erau ținute în depozite pentru export, până când expirau sau își schimbau culoarea și gustul. Documente oficiale din 1986, readuse în atenția publică de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dezvăluie una dintre contradicțiile dramatice ale ultimilor ani ai regimului comunist.
Cazul prezentat de CNSAS privește Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Alba Iulia și arată cum obsesia regimului Nicolae Ceaușescu pentru obținerea de valută și achitarea datoriei externe a ajuns să anuleze inclusiv logica economică. Produsele de calitate superioară erau rezervate exportului, populația era supusă unor raționalizări severe, iar cantități importante de alimente ajungeau să se degradeze în depozite.
Unt ținut pentru export până după expirarea termenului de garanție
Potrivit documentelor prezentate de CNSAS, întreprinderea din Alba Iulia avea 73 de tone de unt depozitate la Satu Mare, precum și alte șapte tone pregătite inițial pentru export în Uniunea Sovietică.
Untul depășise termenul de garanție de 90 de zile. În loc ca situația să fie rezolvată transparent, conducerea ar fi recurs la schimbarea frauduloasă a etichetelor, deși produsul își modificase deja vizibil culoarea și gustul.
Alte 80 de tone se aflau blocate într-un depozit portuar din Constanța și aveau termenul expirat din 17 octombrie 1986. Documentele mai consemnau 130 de tone de unt dispersate în diferite depozite, pentru care se plăteau lunar costuri de 600 de lei pentru fiecare tonă.
Situația s-a agravat, iar stocul a ajuns la 170 de tone. Deși întreprinderea a solicitat aprobarea pentru vânzarea untului pe piața internă, Centrala de la București ar fi ignorat cererea și ar fi dispus, în mod paradoxal, producerea altor 40 de tone.
Alimentele se degradau, dar populația suporta raționalizări drastice
În ultimii ani ai regimului comunist, economia României a fost subordonată obiectivului impus de Nicolae Ceaușescu: plata integrală a datoriei externe. Pentru a obține valută, statul a direcționat către export cantități mari din producția internă și a restrâns sever consumul populației.
Alimentele de bază, energia și combustibilul au fost raționalizate, iar produsele considerate mai bune erau trimise cu prioritate pe piețele externe. Românii rămâneau cu mărfurile de calitate inferioară sau cu produsele refuzate la export, într-un contrast izbitor cu propaganda oficială despre prosperitatea din așa-numita „Epocă de Aur”.
„Produsele destinate exportului erau, în mod obligatoriu, de o calitate superioară celor desfăcute pe piața internă”, arată CNSAS, explicând că standardul era dictat de concurența existentă pe piețele occidentale.
Muncitorii pierdeau bani din cauza deciziilor conducerii centrale
Blocarea mărfurilor în depozite nu însemna doar risipă alimentară. Pentru că produsele nu erau vândute, indicatorii de plan nu puteau fi realizați, iar retribuțiile muncitorilor erau diminuate. Oamenii ajungeau astfel să fie sancționați financiar pentru o supraproducție pe care nu ei o hotărâseră.
CNSAS vorbește despre un adevărat cerc vicios: planificarea centralizată impunea producția, exporturile nu se realizau conform așteptărilor, stocurile se acumulau, iar autoritățile refuzau sau întârziau valorificarea mărfurilor pe piața internă.
În același timp, muncitorii vedeau cum alimentele se degradau sub ochii lor, în condițiile în care propriile familii trăiau cu rații drastice.
„Refuzat la export”, o etichetă a disfuncțiilor economiei comuniste
Documentele din 1986 sunt prezentate de CNSAS sub sintagma „Refuzat la export”, expresie care descrie una dintre cele mai dure realități ale perioadei: produsele respinse de cumpărătorii externi sau devenite nevandabile ajungeau, uneori, să fie redirecționate către populația afectată de penurie.
Instituția atrage atenția că efectele acestui sistem au depășit planul economic. Propaganda oficială, discursul dublu și diferența dintre realitatea cotidiană și imaginea prezentată de autorități au alimentat o neîncredere profundă în instituții.
CNSAS pune în discuție inclusiv legătura dintre această experiență istorică și suspiciunile persistente ale consumatorilor români privind existența unor diferențe de calitate între produsele vândute în România și cele comercializate în alte state europene.
Cazul untului produs la Alba Iulia rămâne o imagine emblematică a economiei planificate din ultimii ani ai comunismului: populația suporta lipsuri severe, în timp ce alimentele din care statul spera să obțină valută se degradau în depozite, iar producția continua la ordin.
Sursa informațiilor și a documentelor de arhivă: CNSAS
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
