Jandarmii din Harghita au intervenit în cursul zilei de luni pentru îndepărtarea a nu mai puțin de… opt urşi care se aflau în diverse zone din pitoreasca stațiune Băile Tuşnad. Urșii au cutreierat în voie, chiar și pe la prin preajma… Primăria, dar, din fericire, nu s-au înregistrat incidente.
De altfel, prezența urșilor pe străzile și prin curțile localnicilor e… tradiție aici, dar… „parcă niciodată nu au venit așa mulți… ca-n tabără”, spun oamenii.
„Primul apel primit de la o femeie, prin intermediul SNUAU 112, luni, 24 mai, la orele 21:54, ne anunţa despre prezenţa unei ursoaice cu doi pui pe Aleea Sfânta Ana şi a trei urşi în faţa primăriei din Băile Tuşnad. A fost trimis de îndată un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, care a trecut la îndepărtarea unui urs din apropierea unui magazin, ceilalţi urşi părăsind zona unde fuseseră semnalaţi, retrăgându-se în pădure”, a transmis Jandarmeria Harghita. Al doilea apel a fost făcut la ora 23, un bărbat semnalând prezenţa unui urs pe strada Gării şi a altuia în faţa Primăriei.
Potrivit sursei, „aceeaşi patrulă din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil a trecut la îndepărtarea animalelor sălbatice înspre zona împădurită. Din cele relatate de către ambii apelanţi, urşii se aflau în căutare de hrană”, au mai anunțat reprezenanții Jandarmeriei Harghita.
Jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, nefiind înregistrate alte evenimente.
MARE ATENȚIE: De la începutul anului, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate nu mai puțin de… 58 de apeluri de urgenţă, prin care era semnalată prezenţa ursului în apropierea aşezărilor umane. Zonele unde jandarmii au fost solicitaţi pentru a îndepărta urşii din apropierea aşezărilor umane au fost localităţile Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Subcetate, Sâncrăieni, Izvoru Mureşului, Ditrău şi Topliţa.
Vă amintiți, însă, desigur, incidentul de acum câțiva ani când Moș martin a dat iama în bucătăria orfelinatului din Tușnad, ducându-se „țintă” la… frigider, sau desele aparții în centru, în zona magazinelor sau chiar… în curtea Bisericii ortodoxe.
ATENȚIE: Dacă mergeți în stațiune să văbucurați depeisaje, aer curat și mirificul brazilor semeți, luați în seamă că nu doar la lăsarea întunericului, dar… adesea și pe timpul zilei, puteți avea parte de vreo întâlnire cu… ursul. Și… nu-i de pluș!
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



