Prezent într-o emisiune televizată, primarul din comuna „Gura Râului” (supranumită, nu doar de localnici, „Gura raiului”), dl Călin Gheorghe, a anunţat că intenţionează ca, până la finele acestui an să înfiinţeze un muzeu sătesc.
Edilul a precizat că, pe lângă obiectele tradiţionale de îmbrăcăminte şi gospodărie, muzeul va deţine piese rare din domeniul instalaţiilor hidraulice, joagăre, piuă de ulei etc.
Drept este, Gura Râului este una dintre cele mai vechi şi pitoreşti comune din Mărginimea Sibiului, şi mai cu seamă, o vatră viguroasă de tradiţii nealterate, care, într-adevăr, merită un muzeu.
Aşa cum aflăm de pe site-ul Primăriei, „istoric şi etnografic localitatea aparţine Mărginimii Sibiului, centru important al românismului transilvănean, cu impact fundamental în dezvoltarea economică şi culturală a românilor din această provincie. Excelent amplasată, localitatea a cunoscut perioade de înflorire, datorate în special industriei lânii şi mai ales industriei lemnului. Sunt celebre numeroasele sale instalaţii hidraulice înşirate pe râu, care prelucrau lemnul nu doar pentru Mărginimea Sibiului, ci şi pentru toată Valea Secaşelor şi Valea Târnavelor. Comuna a beneficiat la un anumit moment istoric şi de avantajul statutului juridic, fiind una dintre localităţile de pe „fundus regius", aparţinând Scaunului Sibiului.
Conform tradiţiei bazate pe o inscripţie lapidară, anul 1202 ar fi anul începuturilor bisericii actuale "Sfânta Paraschiva". Evenimentul nu este confirmat ştiinţific şi dovezile istorice infirmă o atestare atât de timpurie a localităţii, cel puţin pe locul şi în configuraţia actuală. Faptul că a existat un centru cu populaţie autohtonă închegat politic în zonă este sigur, dovadă fiind descoperirile arheologice de la "Cetatea scurtă" din Orlat, datată de Thomas Naglor undeva la începutul secolului al XII-lea. Cert este că prima atestare scrisă o avem la 1476: "Awendorff villa Wlachicalis villanorum de Insula Cristiana". Alte atestări sunt din secolul al XVI-lea, în legatură cu unele conflicte cu localitatea Cristian pentru păşunile din munţi. Un document din 1558 menţionează construcţia unei Mănăstiri Negre ce pare a fi fost ortodoxă.
În anul 1785, conform conscripţiei efectuate, în comună erau 365 de case, iar în 1894 s-a ajuns la 600, două din cinci fiind clădite din piatră şi cărămidă, aspect ce arată o preocupare a gurenilor şi în general a mărginenilor pentru construirea unor clădiri solide şi stabile. De fapt, evenimentele negative înregistrate de-a lungul timpului au necesitat o schimbare structurală. Nu ştim care era situaţia în anul 1380, când a fost pentru prima dată menţionată comuna Gura Rîului, dar din documentele vremii rezultă că, secole în şir, tot ce se construia era din lemn şi cu acoperiş din paie. Începând cu sec. al XVI-lea au început să apară ici-colo câte o clădire parţială din piatră. La construcţiile ulterioare de locuinţe s-a avut în vedere, la proiectare, forma cea mai potrivită pentru a putea fi protejate în general, de incendii ».
Demn de menţionat, în judeţul Sibiu se găsesc mai multe muzee săteşti- la Cisnădioara, Racoviţa, Răşinari, Sălişte, Sibiel şi Galeş.
