Vecinătate activă: Mobilizare generală în Valea Aurie

E DESPRE SPIRIT CIVIC, EDUCAȚIE, BUN-SIMȚ! În zilele de 23 și 24 septembrie, Asociația Sibiu 1191 invită sibienii să se implice în activitățile proiectului „Vecinătatea activă”, proiect centrat anul acesta pe înfrumusețarea cartierului Valea Aurie.

Așa cum spun organzatorii, manifestarea promovează inițiativa, implicarea și voluntariatul locuitorilor din cartierul Valea Aurie în următoarele activități pe străzile Ludoș, Valea Aurie și Sibiel, la care vor putea participa atât cei mici, cât și cei mari: toaletarea zonelor verzi, curățarea străzilor, colectarea selectivă a deșeurilor, amplasarea de coșuri de gunoi în zonele aglomerate, curățarea stâlpilor de afișe lipite, curățarea și întreținerea locurilor de joacă pentru copii.

În data de 23 septembrie, între orele 9-13, activitățile pe cele trei străzi se vor realiza împreună cu elevii de la Școala Generală nr.25 din cartier.

În ziua de 24 septembrie, între orele 9-14, activitățile se vor desfășura pe străzile amintite, împreună cu voluntari și reprezentanți ai comunității. În intervalul orar 11.30-12.30 va avea loc un recital de fanfară în zona părculețului de pe strada Ludoș.

Inițiativa urmărește mobilizarea și responsabilizarea cetățenilor, dar și readucerea la viață a tradiției sașilor din Sibiu de a se implica fiecare în comunitatea în care trăiesc, de a-și face o viață mai bună în zona în care locuiesc, ieșind în fața casei cu mic cu mare pentru curățenia de toamnă și alte activități gospodărești, dar și pentru a-și cunoaște vecinii mai bine, a munci și a se distra împreună.

Proiectul este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității 2016.

 

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: