Veniţi aici, în preajma Sibiului, să cunoașteți ţăranul român!

Ce spunea Petre Ţuţea, despre ţăranul român: 
„Ţăranii formează o comunitate şi orăşenii o societate. Comunitatea e de natură organică şi societatea oraşului e de natură construită.

Orăşenii sunt juxtapuşi, cum sunt cartofii în sac, în timp ce sătenii stau în sat prin reguli de comportare, convieţuire, prin asigurarea sănătăţii şi echilibrului mediului ambiant.”

„Când va dispărea ultimul ţăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine.”

Aşa e. „Comunitatea ţărănească este o realitate organică. Nu seamănă cu o adunătură informă (se poate observa şi aici că platonicianul din el avea oroare de topirea formelor) sau cu un azil de noapte. Sufletul ţărănesc are trăsături de o mare frumuseţe umană. Nu se poate vorbi de umanismul ţărănesc, fiindcă sufletul ţărănesc este incompatibil cu titanismul sau cu însingurarea încărcată de deznădejde.”
„O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii.”La urma urmei, ”Ţăranul este omul absolut.” Şi… nu-i aşa???

 Apoi să-i vezi şi acum, prin Ţara Oltului, a Făgăraşului ori a Secaşelor, pe Târnavă sau în Mărginime cu câtă grijă şi respect îşi oblojesc obiceiurile şi casele bătrâneşti, portul şi vorba, şi mai cu seamă cum se zbat să îşi crească şi să-şi educe încă (!) pruncii în ritmul datului străbun… Cu respect şi credinţă, cu bogăţie sufletească, cu strădania de a le transmite tradiţiile şi bunul simţ, meşteşugurile şi bucuria dea munci… să-i vezi cum încing la sărbători jienele şi cum îşi mai primenesc casele la sărbători… ori cu câtă evlavie vin la slujba de duminică oricum ţin muzeele săteşti, troiţele şi cimitirele! Vei înţelege că există, încă,ţăranul român!Acela harnic, respectuos, bun şi credincios. Acela care nu zace în crâşmă şi nu leneveşte în bordei, acela care nu-şi împopoţonează casa cu termopan şi kitsch, acela care ştie şi vrea să trăiască, încă, româneşte

Spunea cineva că s-au pierdut ţăranii şi… „bine s-a-ntâmplat aşa, că vezi Doamne, şi aşa sunt inadaptabili la modernism”. Ba nu. Bine că îi îi mai avem aici. Bine că îi mai vedem grăind ca la 1800 şi meşteşugind cu răbdarea şi rigoarea înaintaşilor descălecători de tradiţii, bine că încă ţin satele din Mărginime, de pe Valea Hârtibaciului ori din Ţara Oltului aşa cum au învăţat de la moşii lor. Bine că îi vedem rostindu-şi traiul în straiele de acum 2-300 de ani.

foto: Bujorul de munte