VESTE BUNĂ! FACILITĂȚI pentru COPIII CADRELOR DIDACTICE și a foștilor angajați din EDUCAȚIE!

Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat azi, în unanimitate, o iniţiativă legislativă care aduce bucurie în rândul unora dintre elevi și studenți! Actul normativ prevede că toţi copiii cadrelor didactice, ai cadrelor didactice auxiliare sau pensionare şi orfanii ai căror părinţi au lucrat în sistemul educaţional să fie scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în universităţi şi să beneficieze de gratuitate în cămine şi internate, potrivit deputatului PNL Raluca Turcan, citată de dcnews.ro .

Într-un comunicat transmis AGERPRES, se precizează că în Comisia de Învăţământ a fost votată, în unanimitate, şi o propunere care vine în sprijinul şcolilor şi al copiilor din zonele izolate unde se va permite formarea grupelor şi a claselor chiar dacă numărul elevilor este sub efectiv, astfel încât să se descurajeze abandonul școlar.

 

 

Sursa foto: www.monitorulcj.ro

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: