Vasile Popescu. Un nume ca oricare altul, dar, mai mult, o poveste în paşi de dans. De când se ştie. Cu toate că a cochetat mai demult cu voleiul de performanţă, dansul i-a rămas destin. Şi acum încearcă să-l facă şi pentru alţii.
A simţit mereu că dansul e viaţa lui, că mişcându-se, în ritmul muzicii, le va spune oamenilor şi mai ales copiilor că îi iubeşte. Şi crede acum că altceva nu ar putea face.
A fost odată…
Primii paşi de dans i-a făcut la şcoală, de unde, curând, a fost îndrumat să urmeze cursurile de dans organizate la Forul Democrat al Germanilor din România. Aşa a ajuns să-i numească pe instructorii săi, Csilla şi Levente Gaspar „a doua pereche de părinţi”. Şi, încetul cu încetul, a ajuns să performeze şi să danseze pentru că doar aşa simţea, simte că trăieşte.
„Am avut o carieră sportivă bogată în premii, cupe şi medalii şi ca atare, deşi îmi continui cariera sportivă şi artistică şi în prezent, am considerat natural şi normal să împărtăşesc din experienţa şi cunoştinţele mele în dans acumulate în aceşti ani şi celor mici care îmi calcă pe urme cu entuziasm, dăruire şi dorinţa de a fi cei mai buni”, mărturiseşte Vasile Popescu.
Artist şi… dascăl
„În prezent îmi continui antrenamentele şi evoluţia, şi încerc să implementez tehnica dansului sportiv elevilor noştri, tehnică pe care o predau într-o manieră gradată de la simplu la complex, tuturor ce vin la sala clubului de dans Rise Up. Secţiunea de performanţă de care ma ocup beneficiaza în permanenţă de îndrumarea personală, urmărind să le dezvoltăm aptitudinile, tehnica, continuitatea în mişcare, să le dezvolt simţul şi sensibilitatea atât pentru dansurile latino-americane cât şi pentru cele standard, printr-o coregrafie a mişcărilor şi o corelare artistică a paşilor”, se destăinuie interlocutorul nostru, acela care a înfiinţat şcoala de dans Rise Up.
Sunt deja formate grupe de vârstă, de la piticii de numai 4-5 anişori, până la cei de 19-20 de ani sau chiar peste 30 de ani, sau perechile de miri care vor să ia lecţii special pentru a … face faţă la… nuntă.
Performanţă
Şi pentru că performanţele nu întârzie să apară, iar copiii, ca şi profesorii lor, îşi dau toată strădania, şcoala de dans Rise Up a fost afiliată Federaţiei Române de Dans Sportiv. Ceea ce permite elevilor să participe la competiţiile naţionale şi internaţionale, unde, de altfel, rezultatele obţinute îi urcă de fiecare dată pe podium.
Spre exemplu, numai în ultimele 2-3 luni, dansatorii îndrumaţi de Vasile Popescu au obţinut rezultate demne de luat în seamă. În urmă cu o lună şi jumătate, la Braşov, la o competiţie internaţională, două perechi au urcat pe locul II, 2 perechi pe locul III iar o echipă a fost semifinalistă. Tot în această toamnă, al Mediaş, o pereche a intrat în finala unei competiţii naţionale, iar la concursul „Talent la superlativ” (ediţia a patra), o echipă formată din 7 dansatori a obţinut locul III.
Ani de pregătire, ore de efort, 3 antrenamente săptămânal, disciplină, pasiune… dans. Interlocutorul nostru spune, însă că, mai mult decât o şcoală, el- profesorul şi elevii sunt o familie. O familie muzicală, în paşi de dans. Pentru că dansul îi uneşte îi educă, le dă aripi. Pentru că dansul înseamnă viaţă, prietenie, bucurie, bune maniere, artă.
Spectacol de dans
Sibienii sunt aşteptaţi pe 13 decembrie, la Sala Thalia, începând cu ora 19.00 la un Spectacol de Dans. Un dar din partea tinerilor dansatori pentru publicul sibian. O invitaţie în lumea fascinantă a dansului, pe 13 coregrafii. O ieşire, la început de week-end în visul unor copiii şi adolescenţi care, ca şi profesorul lor, Vasile Popescu, au ales dansul ca mod de exprimare.