Victor Ponta vrea să promoveze România la Raliului Sibiului la volan, fără… frunză!

Premierul Victor Ponta tine mortia sa participe anul acesta la Raliul Sibiului, manifestare inclusa în Campionatul European. Primul ministru este convins ca si prin acest gest poate contribui sa atraga atentia asupra Romaniei si spiritului de competitie al tinerei generatii.

Recunoscând că suferă din pricina lipsei de timp pentru a-şi trăi pasiune automobilistică, Victor Ponta a declarat zilele acestea:

„Mor de lipsa, la modul serios, nu o spun cu ironie. Sigur ca am fost si m-am uitat la colegi de-ai mei anul trecut, o sa merg şi anul asta, dar anul asta o să şi particip la un raliu, pentru că este singurul raliu inclus în Campionatul European  care se întâmplă în România. Sunt convins că, în acest fel, o sa atrag mai mult atenţia asupra României – se transmite pe Eurosport – si, chiar daca unii mă vor înjura, important este că foarte mulţi o să afle că în România este un raliu, într-o zona superba, la Sibiu, şi facem şi noi un fel de promovare, aşa… fără frunză„ a mai spus premierul Ponta într-o emisiune la RTV.

Raliul Sibiului, care contează pentru a noua etapa din Campionatul European, este programat pentru perioada 25-27 iulie, cu o săptămână mai târziu decât ediţia de anul trecut.

În 202, la Raliul Sibiului s-au înscris piloţi cunoscuţi,  printre care pilotul norvegian Andreas Mikkelsen, campionul en-titre şi liderul din IRC, care a venit în premieră în România, Sepp Wiegand, poziţia a patra în clasamentul general din IRC şi copilotul Timo Gotschalk, care a câştigat Raliul Dakar în 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Proiect nou al echipei Muzeului ASTRA: „Cum faci profitabil meșteșugul traditional?”

CULTURA DEZVOLTĂ.  Echipa Muzeului ASTRA a făcut noi pași...

ȘANTIER în Piațeta urbană de pe Bdul Victoriei! Așa arată acum!

Lucrările de amenajare a piațetei urbane de pe bulevardul...

Un secol de… ȚURU! Municipalitatea medieșeană vrea să pună în lumină minunatul obicei printr-un album foto centenar

Primăria Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, invită cetățenii orașului...

Alte articole

DE INTERES: Primăvara aduce TEZAUR, dobanzi de pănă la 7 % pe an

Pentru că primăvara înseamnă noi începuturi, este momentul perfect...

FAINĂ VESTE: Asociația Județeană de Turism Sibiu obține statutul oficial de OMD de nivel județean

În spatele fiecărei organizații care rezistă și crește stă...

DE NERATAT: Muzică simfonică și spectacol pentru copii în programul săptămânii la Filarmonica de Stat Sibiu

Săptămâna aceasta, Sala Thalia găzduiește două întâlniri muzicale distincte...

CÂND VREI, POȚI: Condiții mai bune de trai pentru 106 familii care locuiescpe Bdul Mihai Viteazu din Sibiu

Primăria Sibiu informează că a finalizat eficientizarea energetică a...

Echipa CNM ASTRA la CRAFT I(n)G – Research Mission in Italy

Echipa Muzeului ASTRA - Ciprian Ștefan- manager, Mirela Crețu-...

Inconștiență la volan… SANCȚIONATĂ de polițiștii sibieni

La volan FĂRĂ permisLa data de 9 martie a.c.,...

DE IMPACT: Delegație elvețiană la Sibiu pentru un proiect de eficiență energetică!

Primăria Sibiu a primit vizita unei delegații de specialiști...

Când medicina se face surată cu pictura… „se țese” o poveste minunată! Avem dovada!

„Din anul 2001, Dariana Baltador, asistent medical principal de...

Din aceeași categorie

Categorii populare