Lucrările pentru securizarea versanților de pe DN 7 – Valea Oltului continuă, echipele intervenind pentru îndepărtarea rocilor instabile care ar putea pune în pericol circulația rutieră. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, stadiul fizic al proiectului a depășit 84%.
În această perioadă sunt desfășurate operațiuni de rănguire și curățare a versantului. Acestea presupun desprinderea controlată și eliminarea blocurilor de piatră instabile, pentru reducerea riscului ca rocile să ajungă pe carosabil.
În paralel, muncitorii montează plase de protecție și bariere de retenție pe versanți. Sistemele sunt concepute pentru a opri sau a limita căderea pietrelor pe șosea, contribuind astfel la creșterea siguranței pe unul dintre cele mai circulate și dificile drumuri din România.
Conform informațiilor transmise de DRDP Craiova, termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2027.
Șoferii care tranzitează DN 7 – Valea Oltului sunt îndemnați să circule cu atenție sporită, să reducă viteza în zonele de intervenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară.
Descoperă mai multe la SibiuNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.



