Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Braşov anunţă contribuabilii si colaboratorii despre faptul ca, prin Hotărârea Guvernului nr. 243/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 245 din data de 07.04.2014, Partea I) s-a stabilit ziua de vineri – 2 mai 2014, ca zi liberă pentru angajaţii din sectorul public, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 2 din hotarare. Ziua de 1 mai este, potrivit art. 139 din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Precizam ca personalul birourilor vamale de interior si de frontiera si al structurilor operative din cadrul Directiei generale antifrauda fiscala va lucra in data de 2 mai 2014, potrivit programului normal de lucru.
Timpul de lucru aferent zilei de 2 mai urmeaza a fi recuperat de personalul directiilor generale regionale ale finantelor publice (cu exceptia birourilor vamale) prin prelungirea programului normal de lucru al angajatilor in perioada 05.05.2014-12.05.2014, pana la orele 17.30, in zilele de luni pana joi, respectiv pana la orele 15, in ziua de vineri, 09.05.2014.
Precizam ca operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, inclusiv încasările efectuate prin intermediul contului tranzitoriu, se înregistrează în contabilitatea unităţilor Trezoreriei Statului cu data de 2 mai 2014.

