VREMEA REA, din nou STĂPÂNĂ. Pe 33 de județe, inclusiv SIBIU! Din arsenal nu vor lipsi LAPOVIȚA și POLEIUL!!!

ATENȚIE! ANM a emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte moderate cantitativ, depuneri de polei, intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zonele de munte.

Potrivit comunicatului emis de meteorologi, atenționarea intră în vigoare vineri, 13 ianuarie, la ora 05:00 și rămâne valabilă până sâmbătă, 14 ianuarie, ora 12:00. În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mixte ce vor cuprinde treptat vestul, centrul şi nordul ţării şi vor fi asociate cu depuneri de polei, iar în nord-vest şi la munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20-25 l/mp.

În prima parte a zilei de vineri (13 ianuarie) în Banat şi Crişana, iar după-amiaza şi în Transilvania şi nordul Moldovei, POLIEIUL va fi principalul inamic.

În noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 ianuarie) şi în prima parte a zilei de sâmbătă (14 ianuarie) se va depune polei în Oltenia, vestul Munteniei şi local în Transilvania şi Moldova.

În zona de munte vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi temporar viscolite, iar începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 ianuarie) ninsorile se vor extinde treptat şi în regiunile intracarpatice.

Așa cum preconizează specaliștii, vântul va avea intensificări la munte pe tot parcursul intervalului, cu rafale de 70-80 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 55- 65 km/h şi trecător peste 70 km/h, se vor semnala şi în regiunile vestice în cursul zilei de vineri (13 ianuarie), consemnează vocea.biz.

Totodată, meteorologii spun că este foarte posibil ca de marți (17 ianuarie) să avem parte din nou de ninsori.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole: