Sâmbătă, 19 septembrie, va fi o zi în care elevii şi studenţii vor avea acces gratuit în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului!
În acest fel, Muzeul ASTRA se alătură Zilelor Europene ale Patrimoniului, iniţiativă a Consiliului Europei ajunsă la ediţia a XXIII-a. Asa cum anunta conducerea emblematicei institutii, scopul declarat este acela de a ajuta si imboldi tinerii şi adolescenţii să descopere şi să înţeleagă spaţiul tradiţional românesc, dar şi rolul foarte important pe care l-a jucat inteligenţa ţăranului român în dezvoltarea industrială a ţării noastre.
Cu acest prilej, în Muzeu vor fi organizate două ghidaje având ca temă principală: ,,De la meşteşug la industrie – patrimoniul tehnic şi industrial din România”. Cele două ghidaje vor fi puse în scenă la orele 13 şi 15, iar startul lor va fi dat la poarta principală (intrarea nr.1) a Muzeului.
Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.
Sursa foto:www.financiarul.ro