Zilele orasului Saliste: reverberatii…

Motto: „Dacă nu ai identitate, nu ai poveste despre lume şi despre tine, nu ai ce negocia, ieşi de la masa tratativelor, eşti în lada de kitsch-uri şi de gunoaie ale istoriei, devii un marginal.”(Ioan Sorin Apan)

Saliste. Octavian Goga numea Săliştea “Salonul Ardealului”, iar Nicolae Iorga o caracteriza astfel: ” Săliştea cu desăvârşire romanească e una din cele mai frumoase înfăţisări ale poporului nostru de la ţară”.

Zilele orasului ce-aduna in sanul sau atatea sate in care folclorul-i rege dar si memoria a 11 academicieni nascuti din pantecele tarancilor de aici, au pastrat si in abia trecutul sfarsit de saptamana traditia clipelor de neuitat si harul tezaurului acestui binecuvantat miez de Marginime. Cantecul si jocul, in armonie perfecta cu bataile fiecarei inimi de salistean dar si cu portul- pe cat de pitoresc pe atat de sobru si elegant- au dat ghiers sarbatorii… romaneste. Intr-atat de profund, incat ca mierea pe pita calda s-a asternut praznicul in gandul si pe fruntile celor care au participat la Zilele Orasului Saliste.

Si cum nu se putea altfel, evenimentul a fost aureolat de darul de cant si joc din partea strajnicilor si fara de odihna Juni ai Sibiului, abia sositi din Italia, de la manifestarile prilejuite de Expozitia Internationala de la Milano.

 Pasi inflacarati si voci de vis… ca intr-un basm mereu viu. Sarbatoare. La Saliste: unde istoria si cultura nasc si renasc asemeni mirabilei seminte… de drag de Romanie…

 

MARELE SAT

Salistea Sibiului apare pentru prima data intr-un document la anul 1354 cu denumirea de Nogfalu, adica „sat mare”, la 1496 este pomenit cu numele de Salistsia, iar la 1854, Saliste. Saliste este varianta de la Seliste sau Siliste, care inseamna „vatra satului”. Saliste era numit in vechime Magna Villa Walachicolis, adica Marele Sat al Romanilor. Este la 21 de km de Sibiu si la 30 de Sebes (Alba).

MECCA DE SIBIU

In Salistea Sibiului s-au nascut academicienii: Dionisie Romano, episcop de Buzau (1806-1873), Ioan Lupas, istoric (1880-1965), Onisifor Ghibu, pedagog (1883-1972), D. D. Rosca, filozof (1895-1980), Axente Banciu, filolog (1875-1959), Ionel Pavel, medic (1897-1991), Andrei Otetea, din Sibiel, istoric (1894-1977), George Toparceanu (1886-1937), Ioan Sava Nanu (1915-1991) si actualii membri – Mircea Ioan Valentin Sandulescu, geolog, Mircea Banciu, chimist. Alte personalitati pe care le-a dat locul acesta sunt regizorul Victor Iliu (1912-1968), pictorul popular Picu Patrut (1818-1873), istoricul Ioan Moga (1902-1950). Prin marele sat sibian supranumit „Mecca romaneasca” au trecut „la inchinare” mari personalitati Nicolae Iorga, George Cosbuc, Iosif Vulcan.

 

 

 

Sursa foto: Calin Cornel Popa

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare