Nici una din lucrările monografice de referinţă din Cisnădie: Henrich Wittstock „ Aus Heltau, Vergangenes und Gegenwärtiges” / „Din Cisnadie, trecut şi prezent”, Hermannstadt/Sibiu 1883 respectiv Hermann Rehner, „Heltau, Eine Monographie” / „ Cisnădie, O monografie” Hermannstadt/Sibiu 1931, nu precizează o dată exactă sau un an care să specifice începutul şcolii din Cisnădie. Totuși un anume Nicolaus de Heltau, în 1385, fost student audient la Universitatea din Viena poate fi un indiciu că studiile primare le-a urmat în Cisnădie.
Așa cum explică prof Claudiu Alexandru Ciucă, existența unui învățător „magistru școlar” este sigură în 1428 (după H.Rehner), un anume Urbanus Petri care a semnat un contract, acesta fiind în acelaşi timp şi notar public „notarius publicus”. Aceasta a rămas o tradiție locală, funcția de notar public fiind corelată şi cu cea de învățător. Primul învățător menționat documentar este totuşi Johannes Kewn de Gressau/Gireslau, care în 1517 sub denumirea de ”ludimagister”/„maistru şcolar” îndeplinea atribuțiile de maestru al copiilor. Ulterior în 1531 este menţionat Johannes de Peterslava fost „rector Heltensis”, respectiv între 1541-1551 Paulus Coronensis de Brașov iar în 1599 un nou „rector Heltensis” Georgius Molitoris.
La vremea respectivă, din personalul școlar mai făceau parte un cantor şi un colaborator, aleși de învățător și plătiți din sursele proprii ale acestuia din urmă. Totuşi pastorul sas deţinea toate drepturile nobiliare, printre care şi cea de inspector şcolar şi financiar, autoritatea parohului asupra dascălului fiind foarte mare.
Tot astfel, aflăm că în secolul XVIII numărul învățătorilor este în creştere, dovadă fiind însemnările lui H. Wittstock din 1663 care menționează înmormântarea unui cetăţean ateu, îngropat fără preot şi slujbă religioasă, în prezenţa a doar patru învățători.
Însemnările din 1663 precizează funcționarea a patru clase, plata personalului didactic fiind făcută preponderent în natură, prin obiecte și numai o mică parte în bani. În unele documente se vorbește despre pregătirea învățătorilor, cursuri de perfecționare pentru învățători. Documentele referitoare la existenta unei unități școlare, a frecventării obligatorii a școlii, precum și despre sălile de clasa sunt sporadice.
Prima atestare a unui local de scoală datează din 1766/1767, când un local de şcoală nouă a fost construit peste locul celei vechi. Acesta a fost dărâmat în 1825, ridicându-se pe același loc o scoală de băieți. Un nou corp de școală a fost ridicat în perioada 1846/1847 ambele corpuri de școală fiind destinate din 1875 locuințelor cadrelor didactice odată cu inaugurarea unui nou corp de școală ridicat în 1874. Este menționată de asemenea și existența unei capele care a fost însă demolată în anul 1827. În anul 1938 a fost adăugată partea cea mai nouă a școlii cu aula, prin modernizarea şi extinderea unui corp de clădire construit în 1874.
Biblioteca școlară a fost de asemenea o permanenţă a școlii, prima menționare documentară fiind în anul 1797 când biblioteca număra 57 de volume. Biblioteca a fost îmbogățită permanent, în anul 1967 numărând 6.500 volume.
Procesul de învățământ se desfășura separat pentru băieţi şi fete, din 1791 avem şi primele informări asupra materiilor predate la clase: citire, scriere, cântecul săptămânal, proverbul săptămânal, cunoștințe despre natură, geografie. În anul 1834 s-au impus schimbări importante de către rectorul școlii, A.Wellmann în baza principiilor dascălului Danzel care elaborase un plan de învățământ unitar pentru toate clasele. Acest plan de învățătura făcea posibila introducerea mai multor materii specifice școlii moderne.
După revoluția din 1848/1849 a început o nouă epocă şi în domeniul învăţământului: 1867 s-a introdus treapta superioară a şcolii de băieţi; 1871 treapta superioară de fete fiind angajați în acel an şi 7 învățători; 1877 a fost introdusă obligativitatea frecventării a opt clase; 1884 si 1890 mai adaugă câte un nou învățător; 1878 se introduce un nou plan de învăţământ; 1902 este menţionată prima inspecţie şcolară.
Potrivit sursei, după 1948 apare o nouă reformă impusă de regimul comunist, o nouă organizare școlară noi planuri și programe de învățământ. Învățământul a devenit gratuit, manualele sunt puse de asemenea gratuit la dispoziția elevilor. Denumirile școlii sunt modificate frecvent astfel menționăm: 1964 Școala Medie Cisnădie; 1965 Liceul Cisnădie; 1966 Liceul Teoretic Cisnădie; 1969 Liceul de Cultură Generală; 1974 Liceul Real Umanist; 1978 Școala Generală Nr.5 Cisnădie (liceele cu profil industrial fiind în acea perioadă o prioritate);
După revoluția din 1989, școala primește din nou în anul 1990 statutul de Liceu Teoretic, păstrându-se în continuare o secție de limba germană. Din luna mai 1999, liceul își consfințește denumirea în Liceul Teoretic „Gustav Gundisch” Cisnădie, în prezența Ministrului Învățământului de atunci, Andrei Marga.
sursa foto: Ciuca Claudiu Alexandru