Conform datelor făcute publice de către Institutul Național de Statistică, la sfârșitul anului 2005, populația Municipiului Sibiu număra de 169.786 de locuitori.
Luând în considerare variațiile numerice ale populației din ultimii 25 de ani, se constantă că vârful de populație a fost atins în anul 1995 (172.560 persoane). Între 1995 – 2007, s-a înregistrat o scădere cu 2,5% a populației, punctul de minim atingându-se în anul 2007 (168.185 persoane). Ulterior acestei perioade, populația a s-a stabilizat în jurul valorii de 169,000 persoane, observându-se o ușoară tendință de creștere între 2007 – 2012.
DENSITATEA POPULAȚIEI ȘI DISTRIBUȚIA SPAȚIALĂ A POPULAȚIEI
Luând în calcul suprafața administrativă a orașului, densitatea populației este de 1273 persoane/km2 , valoare situată sub media națională3 de 1288 persoane / km2 . Raportându-ne la suprafața intravilană a orașului, Municipiul Sibiu are o densitate a populației de 3480 persoane/km2 . Analizând distribuția spațială a populației, se observă o densitate ridicată a populației în zona de sud-vest a orașului, se precizează în înscrisurile din Strategia de Dezvoltare 2015-2023.
***În analiza modului în care a evoluat structura populației pe grupe de vârstă s-a luat în calcul perioada 2005 – 2015.
demn de menționat, cea mai accentuată scădere se observă în cadrul grupelor de vârstă cuprinse între 15-19 ani și 20-24 ani, a căror pondere în totalul populației s-a redus de la 7,15% la 3,64%, respectiv de la 8,33% la 5,36% în perioada analizată. În valori absolute, efectivul grupei de vârstă 15-19 ani s-a redus cu 48% iar cel al grupei de vârstă 20-24 ani s0-a redus cu 43%.
Pe de altă parte, în aceeași perioadă, se observă o creștere a grupelor de vârstă 0-4 ani, respectiv 40-44 ani, al căror efectiv a crescut cu 19%. În ceea ce privește populația vârstnică, incluzând aici grupele de vârstă de peste 65 de ani, se observă o creștere a ponderii în totalul populației, cu 2,6% procente, de la 12,5% în 2005 la 15,1% în 2015. Un alt aspect demn de luat în seamă este acesta: Cea mai accentuată creștere, de 160%, s-a înregistrat pentru efectivul grupei de vârstă de 85 de ani și peste. La rândul lor, grupele de vârstă de 74-79 ani, respectiv 80-84 ani au înregistrat creșteri de 25%, respectiv 33%.
La nivelul anului 2015, se observă accentuarea procesului de îmbătrânire demografică, observându-se o subțiere semnificativă a bazei piramidei, reprezentând efectivul populației tinere, respectiv o îngroșare a vârfului, reprezentând efectivul populației vârstnice.