miercuri, 14 mai 2025
4.1 C
Sibiu

Noaptea Muzeelor în Muzeul ASTRA

Mai aproape de oameni într-o noapte de mai

 

„Anul acesta, de Noaptea Muzeelor, ne propunem o abordare nouă pentru acest tip de eveniment, în scopul de a aduce alături de noi instituții publice, societăți comerciale și organizații non-guvernamentale care activează în varii domenii de interes, astfel încât să dăm un mesaj pozitiv ansamblului societății, demonstrând că putem lucra împreună, depășind ura, tensiunile, tentația de a ieși în evidență cu orice preț, egoismul, interesele de grup.

 

Dorim să fim un liant social, invitându-i pe toți cei care doresc să dea un mesaj de stabilitate, de voință de a realiza lucruri împreună, de încredere în capacitatea societății de a se reinventa, de a depăși obstacolele de orice fel, păstrând acele rădăcini viabile care ne-au ajutat să creștem, să ne înțelegem menirea și să trăim în armonie cu natura, cu oamenii de lângă noi, cu generații, grupuri sociale și etnii diferite, mizând pe dezvoltare, pe ambiție, pe înțelegere, și depunând eforturi constante, chiar și în situații aparent imposibile”, transmit cu entuziasm reprezentații Muzeului ASTRA.

 

             „Împreună cu colegii noștri de la Muzeul Astra, anul acesta, dăm o altă dimensiune Nopții Muzeelor, și anume de coeziune socială și colaborare interinstituțională. Dialogul, solidaritatea și implicarea activă sunt esențiale pentru a construi o societate unită, capabilă să valorifice diversitatea și tradițiile care ne definesc. Prin implicarea noastră, dorim să transmitem un mesaj clar: doar împreună putem clădi un viitor bazat pe respect, încredere și responsabilitate față de patrimoniu și față de semeni. Așadar, vă așteptăm în număr cât mai mare și anul acesta la Noaptea Muzeelor, unde veți regăsi multe surprize și un program foarte diversificat”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

 

În Muzeul în aer liber vom organiza ateliere interactive de olărit (modelat și decorat), confecționat șindrilă, cioplit, tâmplărie, dogărie, prelucrarea textilelor, vâltorit straie, împletitură gard de nuiele, secvențe de lucru de arhitectură vernaculară (confecționat cuie de lemn etc.), grădinărit, conservare preventivă, scriere creativă, pictură, pescuit, gastronomie, cusut, sfârnit de porumb, tocat sfeclă, conservare preventivă, dans tradițional și multe altele. Numeroase monumente vor fi deschise spre vizitare, cu ghidaje oferite de muzeografii, conservatorii și restauratorii instituției.

 

Etno-Tehno Parcul pregătește, în special pentru publicul tânăr, activități interactive bazate pe „Cufărul Călător”, cu o tematică legată de resurse vitale din lumea satului: lemnul, lutul, pânza (atelier de imprimare pe pânza cu ceară și plante tinctoriale), lâna (atelierul tematic „Oița năzdrăvană”) și fibrele vegetale. Universul școlii de odinioară va fi adus în atenția publicului, cu evidențierea câtorva etape importante. Nu vor lipsi, desigur, jocurile copilăriei: Elasticul, jocuri cu mingea, Moara sau Alege o meserie și joacă (joc de cărți).

 

„ASTRAFilm organizează cinema în aer liber la trei amfiteatre: „La Pive”, „Păstorit” și „Etno-Tehno Parc”. Dumitru Budrala va fi gazdă primitoare în cadrul expoziției „Călători în lumea muntelui”, unde va găti, alături de colegi, la Stâna din Puru, rețete cu specific pastoral.

 

Redactorii Revistei Transilvania provoacă vizitatorii la ateliere de scriere creativă în cadrul expoziției „ASTRA Poetic. Histories” de la Podul acoperit din Gura Râului, și în vecinătatea Gospodăriei de țesător din Săpânța.

 

Târgul de țară va fi, și de această dată, gazda atelierelor gastronomice, cu rețete tradiționale din zona Sibiului și din Oltenia. Curatoriate de managerul instituției, Ciprian Ștefan, atelierele culinare vor susține cauza restaurării celei mai vechi case din expoziția în aer liber, cea din cadrul Gospodăriei de dogar din Obârșa, pentru care vor fi strânse donații.

În Pavilionul Muzeal Multicultural veți putea descoperi, alături de curatori, câteva din secretele expozițiilor „Muzeul ASTRA. 1905-2025. Timpul colecțiilor” și „Dansul”, precum și ateliere de conservare preventivă.

 

Ateliere de dans tradițional vor fi susținute atât în cadrul expoziției „Dansul” din Pavilionul Muzeal Multicultural, cât și în Pavilionul de joc din Jina, în cadrul expoziției de caricatură semnată de artistul Ion Barbu.

 

Momente de muzică tradițională și clasică pot fi savurate pe parcursul vizitei în Dumbravă, în zona Bisericii din Bezded, la Târgul de țară, precum și în alte locații.

 

Centrul ASTRA pentru patrimoniu va oferi un tur ghidat al laboratoarelor de restaurare, cu accent pe restaurarea Bisericii din Surduc, județul Cluj. Colegii conservatori și restauratori vor susține și prezentări ale Bisericii din Vința, precum și numeroase ateliere în diverse locații din muzeu.

 

În Piața Mică, la Casa Artelor, între orele 16,00 și 23,00, vă propunem generoasa ofertă a noului Centru de Activități și Resurse Regionale care, pe lângă expoziția „Făurind Transilvania. Oameni și meșteșuguri”, va găzdui, în makerspace-urile special amenajate, ateliere de tâmplărie, dulgherie, ceramică și croitorie”, ne înștiințează organizatorii.

 

Muzeul ASTRA și Consiliul Județean Sibiu propun așadar o ediție de Noaptea Muzeelor cu un program extrem de bogat, pentru toate vârstele și categoriile sociale.

 

*** În 17 mai intrarea va fi liberă atât de Noaptea Muzeelor, cât și pe parcursul zilei. Programul detaliat va fi publicat pe situl instituției, www.muzeulastra.ro, dar îl găsiți și în aplicația mobilă Muzeul_ASTRA_App. Muzeul în aer liber va fi deschis începând cu orele 08,00, activitățile specifice Nopții Muzeelor derulându-se în intervalul orar 16,00 – 24,00 (cu ultima intrare la orele 23,00).

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole

Noaptea Muzeelor 2025 la Biblioteca ASTRA Sibiu. HAI ȘI VOI!

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu nu se dezminte și se...

Viitorul financiar începe în universitate: ASF și ISF aduc educația financiară mai aproape de studenți

Educația financiară a fost în centrul atenției în cadrul...

Eveniment european destinat dezvoltării zonelor rurale. Sibiul, PREZENT!

„La invitația partenerilor noștri din Regiunea Wielkopolska echipa Consiliului...

Primăria Sibiu a premiat sportivii, echipele și antrenorii sibieni de excepție

FRUMOS, EMOȚIONANT, NECESAR: Primăria Sibiu a organizat luni, 12...

Alte articole

Ziua Asistenților Medicali. Mesajul DSP Sibiu

Azi, ca în fiecare an la data de 12...

Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 13 mai 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea...

ESTE FILM Festival 2025 propune o panoramă a cinema-ului european contemporan

Între 28 mai și 1 iunie 2025, ESTE FILM...

11 Mai – Ziua Națională a Portului Tradițional. Mesajul ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

Ministrul Simona Bucura-Oprescu: “În acest veșmânt se împletesc identitatea,...

Încă un accident mortal! De data asta pe DN1! Victima este un… URS!

DN 1, km. 292+700m, Hula Bradului, trafic alternativ, dirijat...

Accident mortal pe A1, în zona localității Cristian

Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Sibiu...

Din aceeași categorie

Categorii populare