“Şahul este piatra de încercare a inteligenţei” – Johann Wolfgang von Goethe
Știați că în fiecare an la 20 iulie este sărbătorită în Ziua Mondială a Şahului? Această sărbătoare fost instituită în 1966, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah. Demn de știut, la primul congres al Federaţiei (1914 la Paris), printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi proaspătul locotenent român Ion Gudju (foto). Cu ocazia aniversarii semicentenarului Federaţiei Internaţionale, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat ‘decan fondator’ al Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah.
Șahul are o origine îndepărtată, predecesorul acestuia fiind din India, din timpul Imperiului Gupta, cunoscut în secolul al VI-lea drept „chaturaṅga”, care se traduce „patru divizii (militare)”, reprezentat de piesele care au evoluat în pionul, calul, nebunul și turnul modern, provenit din Persia, India și China, între secolul III și IV.


