MÉȘTER, -Ă, meșteri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care are și practică o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma și alți lucrători și de a conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ◊ Expr. Meșter-strică (și drege de frică), se spune despre un meseriaș prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajații săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. și f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoștințe. 3. S. m. și f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuții (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.( http://dexonline.ro/) Nu putin lucru, MESTERUL apartine campului lexical din care fac parte maestru, maiestrie, magistru, mestesug, magsitral…Interesant de remarcat, “maestru” tradus din Limba Romana in Limba Latina- duce la “dominus”- “domn”, om invatat, priceput,cu maniere… ceea ce explica inrudirea cu substantivele “mester”, “mestesugar” sau “magistru”…
Si daca tineti mortis sa vedeti ce inseamna cu adevarat “mesteria”, taina trudei celor ce pastreaza munca drept traditie si destin, veniti ACUM in Muzeul ASTRA! Nu mai putin de 40 de meşteşugari participă la Caravana Artei și Meșteșugului între 10 şi 12 iulie. În zona Târgului de Ţară, aceştia vor amenaja ateliere deschise, unde vor susţine demonstrații și programe pentru vizitatorii muzeului. Îndeletnicirile pe care meşteşugarii le vor ,,expune” sunt ţesutul la război, suflarea sticlei, pictură, olărit sau prelucrarea metalelor.
Concret, prin acest eveniment organizat de Asociația BREASLA MEȘTEȘUGARILOR DIN TRANSILVANIA, România devine a doua țară din lume (după Iran) care celebrează Ziua Mondială al Artei și Meșteșugurilor (World Handicrafts Day), marcată de către UNESCO pe data de 10 Iunie, data de înființare a Consiliului Mondial al Meșteșugarilor (World Crafts Council).
Cu această ocazie se organizeaza o Caravană Internațională sub forma unor târguri în aer liber, cu participarea meșteșugarilor organizând târguri, seminarii, conferințe, expoziții în diferite orașe din Transilvania și București
Initiatorii spun ca prin acest eveniment doresc să atraga atenția lumii asupra importanței artei populare și în mod special asupra valorilor etnografice care stau la baza identității culturale a fiecărui popor, dezvoltând o traditie anuala de amploare mondială care să introducă în circuitul turistic patrimoniul atât de bogat al Trasilvaniei.

Sursa foto: neclintit.com, CNM ASTRA

