7-6(5), 6-4. Roger Federer- Marius Copil. Un meci de colecție…

Marius Copil a jucat duminică seară, cu Roger Federer, un uriaș al tenisului actual. O partidă în care a și dominat și aproape a dat senzația că poate juca… umăr la umăr cu marele sportiv elvețian.

 

Chiar dacă, până la urmă nu a fost el marele câștigător al  turneului ATP de la Basel,, Marius Copil a demonstrat că poate, că e făcut pentru tenis și că… are drum deschis către mari reușite!

A fost, cum spunea cineva, un meci cu cifră octanică mare. A fost, mai mult decât un meci, un spectacol și un pilej pentru noi toți, mulțumită lui Marius, să ne afișăm cu mândrie și cu speranță inimile în culorile tricolorului și ale celor mai frumoase emoții.

Provocare, pasiune, ritm, forță. Un meci jucat cu talent și cu suflet, fără temeri, cu… fruntea sus. În fața unuia dintre sportivii care scriu istoria tenisului mondial.

*Venit din calificări, Marius Copil a eliminat jucători de top precum Cilic sau Zverev, dar Roger Federer a reprezentat un nume prea mare pentru românul care va face un salt impresionant în clasamentul ATP..

Nu pot decât să îl îmbrățișez cu gândul pe Marius Copil și să îi spun că merită aplauze. Să nu-și piardă speranța! Are mari șanse și poate avea rezultate care să impresioneze lumea sportului și să urce Drapelul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului!

Sursa foto: ProSport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare