A doua ediție ESTE FILM Festival la final. Festivalul a crescut aproape de două ori față de prima ediție

DEVINE TRADIȚIE! O TRADIȚIE… FRUMOASĂ, PLINĂ. ÎN NUMELE ARTEI! ESTE FILM, festivalul de film european al Sibiului și-a încheiat duminică, 7 mai, a doua ediție. Publicul a avut șansa să vadă cele mai premiate producții europene ale anului trecut, a descoperit moduri inedite de a viziona filme și s-a bucurat, de asemenea, de o nouă secțiune.

 

Peste 45 de proiecții s-au desfășurat în trei spații din Sibiu- Librăria Habitus, Teatrul Gong și Astra Film Cinema- și, în cele patru zile de festival, aproape 2300 de spectatori au participat la evenimentele propuse de organizatori.

Cea mai nouă secțiune a festivalului, CinExplorez, s-a bucurat de interesul celor mai mici dintre spectatori, atât pentru cele trei filme propuse (Școala Iepurașilor, Siv și petrecerea în pijamale, Țestoasa roșie), dar și pentru atelierul de animație 2D și 3D desfășurat duminică, 7 mai, cu ajutorul Popixar Studio, primul și singurul studio de animație din Sibiu.

Festivalul Este Film a adus în premieră la Sibiu 12 filme și alte două în avanpremieră națională- Agnus Dei și Un Tango Mas. (M)ucenicul, Juste la fin du monde, Julieta sau Perfect străini se află printre cele mai vizionate filme din secțiunea Best of Europe.

Bineînțeles că filmul românesc a avut și la această ediție o secțiune dedicată lui, iar invitații speciali nu au lipsit. În deschiderea festivalului, după vizionarea filmului Dublu, publicul a avut șansa să adreseze întrebări regizoarei Catrinel Dănăiață. Sieranevada este o altă producție românească care a umplut sala Teatrului Gong din Sibiu, iar actrița Judith State a fost prezentă pentru a povesti despre munca ei la film alături de regizorul Cristi Puiu. Închiderea festivalului a adus patru invitați pe scenă, parte din echipa filmului Vara s-a sfârșit. Regizorul Radu Potcoavă, actrița Ofelia Popii, dar și cei doi copii din rolurile principale, Nicholas Bohor și Dan Hurduc s-au bucurat de aplauzele unui public nostalgic după copilăria în anii 90.

Secțiunea InFrame, dedicată anul acesta filmului cehesc a cuprins trei proiecții cu intrare liberă, totul cu sprijinul Centrului Ceh. Secțiunea Experiențe a readus provocarea numită ”Aude cine nu vede, vede cine nu aude”, de data aceasta pentru două scurtmetraje semnate Adrian Sitaru, respectiv Iulia Rugină. Publicul a fost invitat să le descopere poveștile cu imagine, cu sunet, dar nu toate o dată.

Inedită a fost și experiența CineBrunch, adică vizionarea filmului Haute Cuisine în spațiul neconvențional al Librăriei Habitus, alături de gustări, limonadă și cafea, asigurate de Syndicat Gourmet și Cafeneaua din Librărie. S-a dovedit, din nou, că filmul și mâncarea merg bine împreună.

O noutate la această ediție a fost și introducerea unor abonamente valabile o zi, ce au atras câteva zeci de sibieni, dornici să vadă cât mai multe filme europene din cele mai apreciate.

 

Pe această cale, organizatorii mulțumesc partenerilor și sponsorilor care au avut încredere că festivalul poate aduce sibienilor evenimente de calitate. Raportat la numărul de proiecții și la numărul de spectatori, se poate spune că festivalul a crescut aproape de două ori față de prima ediție.

ESTE FILM la Sibiu! Revedere la ediția din 2018!


Este Film Festival este un eveniment organizat de Asociația Este Film.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare