Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit azi,puțin după ora 11.00, la un accident de circulație, produs pe A1, km 285, sensul de mers Sibiu – Sebeș.
Ca urmare a producerii accidentului, traficul rutier pe sensul Sibiu – Sebeș a fost deviat la km 270, ieșirea către localitatea Săliște, pe DN 1, cu posibilitatea de a reintra pe A1, la intrarea dinspre localitatea Cunța.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un ansamblu rutier format din autocamion și remorcă pe A1, având direcția de deplasare Sibiu – Sebeș, un conducător auto în vârstă de 40 de ani, din județul Hunedoara, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma impactului cu parapetul metalic, acesta a fost dislocat și proiectat pe carosabil.
Ca urmare a obstacolului creat, un camion condus pe banda nr. 2, de către un bărbat în vârstă de 60 de ani, din județul Sibiu, ar fi frânat și ar fi reușit să oprească, moment în care, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Alba, ar fi intrat în coliziune cu acesta.
În urma coliziunii, șoferul autoturismului a suferit vătămări corporale și a fost transportat, conștient, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Traficul rutier a fost blocat total în zonă, revenind la normal abia în jurul orelor 14.20.




