Actorul, europarlamentarul Mircea Diaconu reeditează Turul României în luna mai

În cadrul Turului României – Ediția 2017, europarlamentarul Mircea Diaconu va ajunge din nou în Sibiu, pentru a se întâlni cu prietenii și susținătorii săi, precum și cu reprezentanți ai autorităților locale, prilej cu care va discuta, la o cafea, pe diverse teme de actualitate aflate în atenția Parlamentului European și va oferi răspunsuri la întrebări și preocupări ale participanților.

 

Traseul include localități în care există obiective de patrimoniu aflate în suferință, care au fost selectate dintre cele semnalate pe site-ul Harta Patrimoniului Rănit, proiect lansat de Mircea Diaconu în luna mai 2015 pentru a atrage atenția cu privire la necesitatea salvării patrimoniului cultural românesc.

Întâlnirea din Sibiu va avea loc pe 9 mai 2017, ora 17:00, la cafeneaua Amber Cafe, Am Ring Hotel, Piața Mare nr. 14.

Demn de aminit, prima ediție a ocolului României a avut loc în primăvara anului 2014, când Mircea Diaconu a parcurs aproape 5.400 km, timp de 22 de zile, pentru a se întâlni cu simpatizanții și susținătorii săi care au semnat pentru a-și depune candidatura la alegerile europarlamentare. În 2015, Mircea Diaconu a refăcut călătoria prin țară pentru a discuta despre activitatea sa în forul legislativ european și despre probleme care se aflau în atenția cetățenilor. Ediția din 2016 a turului nu a avut loc, europarlamentarul nedorind să interfereze cu activitățile electorale ale candidaților angrenați în campania pentru alegerile locale.

În Parlamentul European Mircea Diaconu îndeplinește funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT), funcție în care a fost reales în ianuarie 2017, fiind propus din nou, ca independent, din partea grupului ALDE din Parlamentul European, al cărui membru este de la începutul mandatului de europarlamentar.

Sursa foto: CinemaRx

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Europa a cântat și a dansat astăzi la Sibiu! Junii, în prim-plan!

Într-o atmosferă vibrantă, sibienii au fost alături de Junii...

Tălmăcean ajuns în spatele gratiilor pentru că își făcuse obicei din… hoție!

La data de 07 mai a.c., polițiștii din cadrul...

Secretul din spatele pozelor de pe pereții bunicilor: Ce ascundeau, de fapt, țăranii sibieni în hainele de sărbătoare?

În spatele fiecărei fotografii alb-negru, îngălbenite de timp și...

Alte articole

Pas important spre independență energetică, la Sadu! Proiect dedicat Școlii „Samuil Micu”

Acoperișul clădirii Școlii „Samuil Micu” din Sadu a devenit...

Accident cu victimă pe o stradă intens circulată din Mediaș

Polițiștii rutieri intervin chiar acum la un accident de...

Sibiul urcă Drapele României și UE pe Creasta Făgărașilor! Cum celebrează Consiliul Județean Sibiu celebrează Ziua Europei

Consiliul Județean Sibiu, prin instituțiile subordonate, marchează Ziua Europei...

Alexandru Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală

Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul...

Noutăți la Shopping City Sibiu: Brandul local Mobila ABC deschide un nou magazin în zona parcului comercial

Shopping City Sibiu își consolidează poziția de principală destinație...

Două concerte dedicate Zilei Europei, la Sibiu și Deva

Summitul Muzical European deschide luna mai prin două concerte...

Din aceeași categorie

Categorii populare