Încă de la începutul luni decembrie, numărul amenzilor de circulaţie din România s-a dublat. Majoritatea au fost date pentru contravenţii cum ar fi depăşirea vitezei legale sau conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Amenzile de circulaţie au curs şi datorită intensificării controalelor poliţiştilor rutieri şi a numărului de radare, deoarece în prag de Sărbători, şoferii uită să mai respecte legea circulaţiei publice.
Mii de conducători auto au rămas în ultimele săptămâni fără permisul de conducere şi s-au trezit cu amenzi de circulaţie pentru exces de viteză în localităţi. În majoritatea judeţelor, poliţiştii au scos pe drumurile publice mai multe radare mobile, iar mulţi şoferi au băgat adânc mâna în buzunar pentru că au depăşit viteză legală cu doar câţiva kilometri pe oră.
În afară de poliţişti, circulaţia de pe şosele este supravegheată şi din elicoptere. Autostrăzile şi mai ales şoselele din zonele turistice sunt împânzite de radare. În aceste condiţii, este foarte uşor să iei o amendă de circulaţie. Codul Rutier prevede ca, în termen de 48 de ore de la primirea procesului verbal de constatare a contravenţiei, să poată fi plătită doar jumătate din sumă. Având în vedere că, majoritatea şoferilor nu au banii necesari pentru a achita pe loc agentului rutier şi că, în perioada Sărbătorilor, mai toate instituţiile publice au program redus sau sunt închise, plata online a amenzilor de circulaţie pare a fi varianta ideală pentru contravenienţii care vor să mai mai facă nişte economii pe ultima sută de metri şi care vor să evite alergătura prin oraş, aglomeraţia de la ghişee şi birocraţia.
Cum poţi plăti online amenda de circulaţie
Datorită tehnologiei, pentru a-ţi achita amenzile de circulaţie sau cele pentru lipsa rovinietei, ai nevoie doar de un calculator sau un telefon mobil cu acces la Internet şi de un card bancar, de debit sau de credit. În prezent, există două modalităţi de plata online a unei amenzi de circulaţie: prin Ghişeul.ro sau Amenda-online.ro. Din păcate, prima varianta este destul de complicată. Pentru a accesa acest serviciu, este necesar să ai un certificat fiscal, adică să mergi la primăria în raza căreia ai domiciliul şi să soliciţi un nume de utilizator şi o parolă. În plus, nu toate administraţiile locale sunt înscrise în acest sistem. Un alt impediment este faptul că, în cazul în care instituţia aleasă pentru plata amenzii de circulaţie nu se află în localitatea unde ai domiciliul, eşti obligat să duci dovada de plată la instituţia din localitatea în care locuieşti. Ghişeul.ro nu are varianta de mobil, aşa că, deşi în teorie această plata pare mai uşoară, se poate dovedi la fel de greoaie că cea de la ghişeul real.
Cea de-a doua variantă de plată online a amenzii de circulaţie este prin intermediul site-ului Amenda-online.ro, autorizat de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, să încaseze în numele autorităţii publice aceste debite către stat. Serviciul este destinat persoanelor fizice şi poate fi accesat în mod gratuit, fără să fie nevoie să ai cont sau să descarci vreun program. Tot ce trebuie să faci este să completezi formularul de pe prima pagină cu datele personale şi cele din procesul verbal şi să alegi tipul de amendă: de circulaţie sau pentru lipsa rovinietei. Poţi plăti amenda fie prin card bancar, fie prin ordin de plată. După achitarea sumei, în numai câteva minute primeşti pe adresa de e-mail dovada de plată, pe care o poţi printa şi o poţi trimite prin poştă, în termen de 15 zile, agentului constatator care te-a amendat sau secţiei de poliţie din care acesta face parte. Amenda-online.ro este accesibil şi de pe mobil, aşa că şoferii îşi pot achita amenzile de circulaţie de oriunde de pe teritoriul României, la orice oră din zi sau noapte, indiferent unde aceştia au domiciliul.
Sursa: https://www.amenda-online.ro/
sursa foto: www.vet-magazin.ro


