Ce fericiţi erau copiii altădată… gustau mireasma zarzărilor înfloriţi, şi alergau desculţi prin colb şi poieni, “gustând” pământul şi jucându-se cu gâzele. Fără televizor, sau computer, fără să stea înţepeniţi “de vorbă” cu monitorul sau cu monştri care animă azi jocurile electronice… Citeau dându-se în leagănul atârnat de nuc, ştiau de Creangă şi de Coşbuc, şi mergeau cu oile sus la iarba cea verde, urmând pasul şi învăţătura tatălui, ori se îndeletniceau pe lângă casă asemeni mamelor şi bunicelor. Iar duminica îi găseai la slujbă gătiţi de sărbătoare, ştiind pe de rost cântarea preoţilor.
Ce fericiţi erau copiii altădată…
Săreau coarda, jucau « v-aţi ascuns », « Podul de piatră » ori de-a pădurarul şi se-ntreceau la pescuit pe malul pârâului din sat până seara târziu…
Ş-aşa cum erau, ioc de boală nu-atingea de ei. Erau vioi şi puternici, şi lesne se lăsau a trebălui şi-a se juca şi a fi cu credinţă în Dumnezeu şi cu respect faţă de familie şi de cei mari.
Şi altfel era totul şi toate şi parcă şi soarele se făcea că sta în loc de dragul lor… Chiar dacă învăţau pe tăbliţe şi mergeau 3-4 km pe jos până la şcoală, iar când intrau în clasă îşi îmbrăţişau dascălul şi scoteau din traistă un boţ de brânză să le ţină de foame…
